Senator din Botoșani cu probleme sexuale în Parlament

Un senator din Botoșani a postat astăzi, 11 februarie 2015 pe pagina de socializare Facebook o declarație politică cu privire la scăderea calității în educație, făcând referire printre altele la universitățile din România care ar trebui să trateze cu atenție hărțuirea sexuală.

 

În declarația politică adresată în ședința plenului de astăzi, de către Viorel Grigoraș, mai este tras un semnal de alarmă asupra salariilor nemotivante oferite profesorilor. Iată mai jos postarea liberalului:
”Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori,
Profesorii sunt nemulțumiți de lipsa unor măsuri concrete pentru sistemul educațional, aflat într-o continuă criză. Pe lângă salariile nemotivante ale profesorilor, investițiile în educație au scăzut din 2007 până în prezent cu 40%.
Inspectoratele școlare județene solicită unităților de învățământ reducerea de posturi, în condițiile în care ar fi trebuit suplimentate 1.250 de posturi pentru personalul nedidactic și auxiliar.
[[banner]]
De parcă problemele financiare nu ar fi de ajuns, sistemul educațional este măcinat de scandaluri de corupție și șantaj sexual, ceea ce pune o pată neagră asupra acestuia. Universitățile românești ar trebui să trateze hărțuirea sexuală cu atenția și promptitudinea necesară, astfel de comportamente fiind obigatoriu prevăzute în codurile de etică ale universităților.
Sindicaliştii din învățământ sunt nemulţumiţi de faptul că mai multe probleme trecute în acordul ce a fost semnat cu Guvernul, nu au fost soluţionate nici până la această dată, deşi prin respectivul document au fost trasate termene precise în acest sens. Aceste aspecte nu mai trebuiesc tergiversate! Vă mulţumesc pentru atenţie!.

Reamintim că la sfârșitul anului trecut un caz de la o școală din orașul Săveni, județul Botoșani a zguduit atât presa locală, cât și cea națională. Concret, o profesoară a fost acuzată că a întreținut relații sexuale cu un elev. Dascălul ar fi profitat de slăbiciunea băiatului şi s-ar fi lansat în discuţii intime cu el. Tatăl băiatului a fost cel care ar fi descoperit mesajele prea familiare dintre fiul lui şi profesoara de limba franceză, dar nu le-a dat importanţă. Relația ar fi atins alte note atunci când băiatul a fost într-o excursie cu mai mulţi colegi și cu profesoara în cauză.
(Ș.V)
CITEȘTE:
 Scandalul cu iz sexual de la Săveni, cu profesoara de franceză a căpătat o altă nuanță: Relație dusă la alt nivel într-o excursie  – VIDEO