Sute de persoane au fost legitimate în cadrul acțiunii, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), a Inspectoratului General pentru Imigrări, a Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) și a reprezentanților S.C. Locativa S.A. au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și pentru verificarea legalității persoanelor care locuiesc în imobile aparținând S.C. Locativa, din zona Parcul Tineretului, Centrul Vechi, zona străzii Adrian Adamiu, ANL Cișmea și Textila.
Activitățile au fost desfășurate la data de 19 septembrie 2024, în intervalul orar 7:00-13:00, prilej cu care au fost legitimate 340 de persoane, nouă dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere, iar față de trei persoane a fost dispusă măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, au fost controlate 280 de imobile aparținând S.C. Locativa S.A., prilej cu care au fost identificate cinci persoane vizate de anchete penale în curs, care au fost conduse la sediul poliției, ulterior față de două dintre acestea fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
În același context, au fost controlate peste 100 de autovehicule, depistate în zonele vizate de polițiști, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei.