A vorbit Brumă : Botoșănenii se urinează prea puțin în oraș : Sună urât așa…

Consultare pe marginea bugetului. Unii dintre cei mai aprigi vorbitori din plenul municipal lipsesc. Au avut alte treburi mai importante însă la ședința ordinară pierd ocazia de a se mai plânge că nu sunt consultați la cutare sau cutare decizie. Prezenți au fost 10 aleși: și de la putere și de la opoziție și dintre cei care-s undeva pe la jumătate.

 

Au luat cuvântul jumătate dintre cei prezenți la pre-ședința ordinară de Consiliu Local în care se aprobă bugetul și s-au ridicat tot felul de probleme. Șefii din Primărie au părut că ascultă foarte atent ceea ce propun colegii de la masă. Iar dacă n-a fost așa, au mimat extrem de bine concentrarea. După ce a vorbit Ovidiu Luca, s-a înflăcărat Paul Onișa și l-a luat la întrebări pe edilul șef Cătălina Lupașcu, cei prezenți au început să se foiască. Trecuseră deja 120 de minute în care aleșii noștri s-au tot consultat.
A fost momentul în care a intervenit Cristinel Brumă, de la Partidul Poporului Dan Diaconescu, puțin deranjat că vorbește mai spre final când lumea dă să plece. Alături de el nu-și poate reprima frustrările colegul de partid, Florentin Ursuleanu de la Autoritatea Rutieră Română căruia ”presa de scandal” i-a scos la suprafață conflictul de interese de la locul de muncă. Datorită scaunului pe care-a stat și miercuri, 11 februarie 2014, timp de două ore, în timpul programului de lucru, a obținut funcția de conducere din instituția publică.
VEZI DE CE-I SUPĂRAT URSULEANU :
 Consilierul director face ore la nevastă cu damf puternic de conflict de interese – DOCUMENTE
DAR ȘI CEI MAI FACE ÎN TIMPUL LIBER:
 Ditamai directorul de instituție, la ore cu eleva în timpul programului de lucru – VIDEO & FOTOGALERIE
Începe să vorbească Cristinel Brumă care spune că nu înțelege de ce primaru-i luat la întrebări dacă se vor realiza într-adevăr obiectivele cuprinse în capitolele bugetare: ”Atât timp cât se alocă banii necesari nici nu-mi pun problema că nu pot fi făcute, deci eu nici nu îmi pun problema. Cine știe, pot apărea lucruri neprevăzute care pot sta un anumit proiect dar în principiu acesta este motivul pentru care luăm în calcul să facem aceste lucruri. Deci dezbaterea ar trebuie să fie mai des”.
Apoi pune accent pe una dintre problemele care persistă deja în oraș de ceva ani și anume numărul extrem de mic de toalete publice.
”Eu de pildă de când am acces la acest Consiliu Local am ridicat problema toaletelor din municipiul Botoșani. Toalete publice. Sună urât așa, nu știu dacă cineva poate să-mi spună la nivel de municipiu”, spune Cristinel Brumă.
Două sunt, una în Parcul Mihai Eminescu și încă la Piața Centrală”, i-a turuit imediat viceprimarul Cosmin Andrei, atent la discuție.
Răspunsul îi ridică mingea la fileu pentru că iată, intervenția sa își are corespondent în realitate. Continuă Cristinel Brumă: ”Este o problemă care totuși ar trebui să ne stârnească interesul pentru că eu nu vă ascund faptul că în trecerile prin oraș de foarte multe ori văd cetățeni care au o astfel de problemă și trebuie să caute un locșor să își facă nevoile. Nu e nimic de condamnat, că este o necesitate, aceste toalete cred că ar trebui distribuite în municipiu, nu să meargă acela din Grivița sau până în Parcul Tineretului să-și rezolve problemele”.
S-a notat pe hârtie. Primarul se relaxează și spune că toate sugestiile vor fi cu siguranță prinse în proiectul de buget ce intră joi în dezbatere. „Asta înseamnă că va trece bugetul fără prea multe modificări?”, întreabă zâmbind. ”Mai vedem”, îi răspunde Cătălina Lupașcu cu un zâmbet asemănător.
(G.E.)

CITEȘTE:
 ACUM : Dezbatere pe banii orașului… fără consilieri - FOTOGALERIE