Secția de Pediatrie a intrat în reparații

Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati a intrat reabilitare din luna ianuarie. Șefii spitalului susțin că reparațiile efectuate în cadrul compartimentului sunt făcute din resurse financiare proprii.

 

Lucrările au început, în cadrul compartimentului de Pediatrie I și Respiratori și se vor finaliza săptămâna viitoare. ”Nu este mizerie în Spitalul de Copii, asta este un lucru clar. Însă, trebuie făcute reparații. Trebuie înlocuite uși geamuri, care sunt o groază, dar asta înseamnă investiții. Ceea ce facem noi acum facem din resurse proprii”, a spus Aurel Tinca, medic coordonator al Secției de Pediatrie.

Potrivit conducerii unității spitalicești au fost igienizate deja, 24 de încăperi unde au fost efectuate o serie de mici reparații la geamuri și uși. ”Săptămâna viitoare se finalizează lucrările, au fost igienizate 24 de încăperi, lucrări care au însemnat reparații, zugrăveli, vopsitorie uși, etanșeizare geamuri, îndepărtarea petelor de mucegai, ciupercă. Următoarea secție este ambulatoriul, cabinetele de specialitate de acolo plus secția ORL”, a spus Ioan Asaftei, directorul de îngrijiri al unității spitalicești.
Nu în ultimul rând, acesta a mai precizat faptul că, începând cu data de 1 martie se vor efectua reparații și în cadrul Ambulatoriului de Specialitate. Lucrările  pe toate compartimentele se vor finaliza în luna mai. (A.D.)
CITEȘTE:
Prefectul în control la Spitalul Judeţean: aglomeraţie şi mizerie