O biserică din municipiul Botoșani, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, va fi în sărbătoare

Biserica a rânduit ziua de 8 noiembrie ca zi de cinstire a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, începând cu secolul al V-lea. 

 

Ca semn de cinstire, Sfinţii Voievozi sunt pictaţi pe uşile diaconeşti ale Sfântului Altar, unul purtând crini în mână, semn al Bunei Vestiri, iar celălalt o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Raiului sau, potrivit tradiţiei iconografice bizantine, Sfântul Arhanghel Mihail poartă scut, sabie şi platoşă militară, iar Sfântul Arhanghel Gavriil ţine în mână un sceptru, simbolul binecuvântării pe care o vesteşte oamenilor. Tot în semn de preţuire, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost aleşi drept patroni spirituali ai Jandarmeriei Române.

 

Și în municipiul Botoșani există o biserică care are hramul „Sfinții Voievozi”, care se înalță semeață la câțiva pași de Teatrul „Vasilache”, pictată ca în povești, așa cum se cuvine unei Mirese a lui Hristos, scrie timpulcredintei.ro.

 

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil va debuta joi seară, cu slujba Vecerniei cu Litie, care va fi oficiată în sobor.

Vineri, 8 noiembrie, se vor oficia următoarele slujbe: Utrenia, Sfânta Liturghie și pomenirea ctitorilor Bisericii.

 

De asemene, gospodinele din parohie, vor pregăti o gustare pentru credincioși.