Pădure de … pungi colorate la marginea oraşului – GALERIE FOTO

Vântul care a suflat cu putere în ultima săptămână este principalul „vinovat” pentru tabloul inedit care se arată privirilor trecătorilor la marginea oraşului, lângă fosta rampă de colectare deşeuri.

 

Mii de pungi de toate mărimile şi culorile se află fie agăţate prin copacii scheletici fie înfipte în zăpadă, boscheţi sau prin gardurile oamenilor. Dată fiind greutatea aproape lipsă aceste au fost purtate de vânt de la groapa de gunoi până la marginea şoselei de lângă pădurea Rediu. Mare parte au ajuns şi prin curţile oamenilor care şi-au ridicat case pe terenurile situate vis a vis.
Reprezentaţii Urban Serv care administrează fosta rampă de deşeuri de la marginea oraşului susţin că îndepărtarea tuturor pungilor este aproape imposibilă fiind nevoie de o armată de oameni care să poată să le strângă pe toate.
Una peste alta, există o persoană care încearcă să mai reducă din imaginea de … pădure de pungi, strângându-le măcar pe cele de pe marginea suprafeţei carosabile.
(G.E.)
[[banner]]
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Tone de deşeuri la intrarea în municipiu: Nu depozitaţi gunoi! – GALERIE FOTO