Nepotul şi fiica femeii decapitate acuzaţi de omor – părţi din corp la Cornişa

 

Organele de anchetă din cazul femeii care a fost găsită tranşată într-un bloc din Manoleşti Deal au găsit o parte dintre părţile corpului victimei, aruncate la marginea oraşului, mai exact în zona Cornişa. Totodată, fiica şi nepotul acesteia au fost acuzaţi de omor calificat şi profanare de morminte întrucât ar fi tranşat corpul după deces.
Victima găsită în două pungi de plastic este Iuliana D. în vârstă de 72 de ani care a fost dată dispărută pe data de 24 ianuarie chiar de fiica sa, cea care este acuzată de omor calificat. Crima ar fi fost săvârşită de Ailoaie Tamara şi nepotul victimei Ailoaie Constantin. „În urma cercetărilor efectuate în cursul zilei de astăzi au fost identificate o parte dintre părţile anatomice depesate pe un teren viran în zona sudică a municipiului Botoşani, respectiv la ieşirea spre Suceava", a afirmat Aurel Simion, prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Au fost puşi sub învinuire Ailoaie Tamara de 55 de ani şi Ailoaie Constantin de 32 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi profanare de morminte, fiica şi nepotul victimei. Momentan cei doi se află într-o unitate specializată în vederea efectuării unei expertize psihiatrice. (G.E.)
Citeşte şi:
Septuagenară dispărută în miezul iernii
Înfiorător: Femeie tranşată găsită în subsolul unui bloc
Cadavrul găsit la subsol era decapitat