O femeie de 55 de ani și fiul ei de 17 ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat. La fața locului au intervenit pompierii și ambulanțele, iar victimele au fost transportate pentru îngrijiri medicale.
Două persoane, o femeie de 55 de ani și fiul ei, de 17 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Progresului din municipiul Dorohoi. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii au constatat faptul că autoturismul era răsturnat pe cupolă, iar cele două persoane erau ieșite din interior. Acestea au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.