MINI REPORTAJ: Botoșănence luate de la ajutor social și băgate într-o făbricuță din care scot adevărate minunății scumpe – FOTO&VIDEO

Două femei care ar putea fi mamă și fiică prin prisma vârstei, își petrec opt ore din zi una lângă cealaltă muncind pentru frumos. Nu au șefi, se conduc una pe cealaltă, iar salariile lor lunare cresc în funcție de cât de mult muncesc.

 

Cele două femei sunt Maria Maxim și Daria Rusu, angajate în cadrul unei cooperative din comuna Pomârla ce a fost înființată alături de altele trei, cu profile de activitate diferite, prin intermediul unui proiect european care a avut o valoare de 600.000 de euro, total.

 

Cele două se regăseau înainte pe lista ajutoarelor sociale, una dintre listele la adresa căreia cuvintele nu sunt tocmai unele apreciative. I se mai spune „lista rușinii” sau „lista puturoșilor”.

 

Cele două femei s-au desprins dintre cei care stăteau degeaba pe banii statului iar acum lucrează la confecționarea de costume populare tradiționale specifice zonei Moldovei. Mica lor fabrică a fost amenajată într-o căsuță donată de italieni care a avut în primă fază destinație de grădiniță.

 

Micuții au fost mutați într-o clădire mai generoasă ca spațiu, iar în căsuța din lemn au rămas cele două confecționere de frumos.

 

„Fetele sunt de la ajutor social și lucrează la costume populare, de la ie până la ițari sau catrințe”,

Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla

 

 

Primarul le vizitează frecvent pentru a vedea la ce mai lucrează. Le privește mândru pentru că în mare parte el este principalul „vinovat” de activitatea prezentă a celor două femei.

 

Costumele populare confecționate la Pomârla ajung la comercializare pe piața liberă.

Iar comenzile curg gârlă.

 

„Ele își întrețin singure salariile, nu au patron. Ce produc, investesc în salarii și în materii prime. Acesta este sistemul. Iar pentru costume avem contracte cu școli, cu grădinițe, cu primării din toată Moldova am avut comenzi”,

Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla

 

 

Familii întregi se îmbracă din comuna botoșăneană aflată la granița cu Ucraina. Mai ales că mai nou, a devenit o modă tot mai accentuată ca la nunți sau botezuri cuplurile să poarte costume tradiționale.

 

La stative se află Maxim Maria, în vârstă de 57 de ani care știe secretul acestei mașinării ce aparține mai degrabă trecutului, de la mama ei.

 

„De la părinți am învățat să lucrez la stative. Acum facem catrințe și brâie, asta avem la comenzi. Avem cerere mare, iar pentru o catrință lucrez cam două zile, are un metru jumătate sau un metru optzeci, depinde de comandă. Aici totul este manual”,

Maxim Maria, lucrătoare Pomârla

 

 

Un costum popular ajunge câteva sute de euro, însă depinde de complexitatea modelului. Unul mai simplu se vinde cu 500 de lei, spre exemplu, însă unul cu motive complexe poate depăși și pragul de 1.000 de lei.

 

Femeile lucrează concentrate, în camere diferite. Ambele sunt unite însă de sunetul unui laptop, deschis pe YouTube din boxele căruie se aude muzică populară.

 

Daria Rusu are de 32 de ani și din anul 2015 se ocupă de partea de broderii, pe ii mai ales sau pe ițarii bărbaților.

 

„Bineînțeles că îmi place ce fac, pentru mine asta a fost un hobby și înainte, să cos la mașină. Nu brodam înainte, în schimb”,

Spune Daria din treacăt, fără a se opri, pentru că are mult treabă

 

„Time is money” cum ar spune americanii, iar replica este aplicabilă inclusiv la Pomârla, în „făbricuța de costume populare”.

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store