Apelează la avocat Ivan Răzvan Claudiu pentru orice situație legislativă neprevăzută întâmpini în viață

(P) Nimeni nu este ferit de tragediile vieții. Când alții cred că văd din exterior o căsnicie fericită, nu știu de fapt ce se întâmplă între pereții casei. Nu știi când ești implicat într-un accident, în care sunt urmări grave, în care oamenii își pierd viața. Nici nu ai idee când te trădează partenerul de business, iar viața și afacerea ta sunt ruinate, cu pierderi considerabile. Acestea și multe altele se pot întâmpla oricui, iar în astfel de momente ai nevoie de un avocat competent ca avocatul Ivan Răzvan Claudiu.

 

Ce trebuie să știi dacă ești prins la volan sub influența băuturilor alcoolice

 

În primul rând nu mai trebuie subliniat faptul că șoferii trebuie să fie responsabili. Dar este foarte posibil ca măcar o dată în viață să te gândești să bei un pahar de ceva anume cu prietenii, iar apoi să te urci la volan. Când te aștepți mai puțin, parcă te simt polițiștii, apar de nicăieri în trafic și te opresc fix pe tine, deși conduci perfect. Pe principiul te ferești până te nimerești. În astfel de situații trebuie să știi exact când fapta ta este contravenție și când este infracțiune. În oricare ipostază te-ai afla, ai nevoie de un avocat bun in drept penal ca avocatul Ivan Răzvan Claudiu.

 

În al doilea rând, dacă ești oprit nu refuza etilotestul, deoarece sustragerea se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani, practic mai rău decât dacă ești prins băut la volan. Nu există amenzi, ci te trimit direct la închisoare ca-n Monopoly. Dacă îmbibația alcoolică în aerul expirat este de 0,4 mg/l este considerată contravenție. Vei fi sancționat cu amendă, ți se va suspenda dreptul de a conduce timp de 90 de zile și vei fi obligat să mergi la prelevarea mostrelor biologice. Cantitatea de alcool pur în sânge diferă de cea expirată. De cele mai multe ori cantitatea de 0,4 mg/l este echivalentul alcoolemiei de 0,8 g/l din sânge. Dacă nu depășești acest prag ești în siguranță, în sensul că nu te-ai ales cu dosar penal. Avocat Ivan te ajută să contești procesul verbal, iar după promovarea examenului de redobândire a carnetului, îl poți primi înapoi mai rapid de 90 de zile.

 

Ce faci în cazul în care alcoolemia depășește 0,8 g/l

 

În acest context, situația se complică drastic pentru tine. Ai nevoie să te aduni rapid și primul telefon să fie către avocat Ivan. Riști în această situație amendă penală sau chiar închisoarea. Ai nevoie de un avocat competent, profesionist, care va merge până la limitele legii ca să te scoată din această situație, iar avocat Ivan este alegerea ideală. Legea nu este tolerantă cu cei ce conduc sub influența oricărui fel de substanță folosită, fiindcă orice cantitate, oricât de mică, poate altera simțurile.

 

Dacă nu ai antecedente penale în cazierul tău, judecătorul poate oferi diferite soluții. Avocatul Ivan Răzvan Claudiu va lupta să îți aducă cel mai favorabil rezultat. Dacă nu au existat urmări grave, dacă nu ai produs accidente, judecătorul poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Astfel, rămâi în libertate, însă vor fi reguli de urmat cu strictețe. Alte soluții ce pot fi pronunțate de judecător sunt amenda penală, amânarea aplicării pedepsei sau în cel mai rău caz condamnarea la închisoare cu executare.

 

Apelează la avocat Ivan dacă te afli vreodată într-o astfel de situație. Se va asigura că îți va obține rezultatul favorabil ție.

 

Contact: 0757511344

 

[email protected]