Se trage țeapă și cu naveta elevilor, transportatorii plâng la CJ după bani frumoși

Mai multe adrese au fost transmise către Consiliul Județean Botoșani pentru o serie de restanțe care datează încă de anul trecut, din lunile septembrie, octombrie și noiembrie. Transportatorii se plâng de faptul că au fost obligați legal să transporte elevi navetiști pentru care, nici după cinci luni, nu au primit plățile pentru serviciile prestate.

 

Elevii duși la școală, transportatorii rămân cu plimbarea 

 

În consecință, pe data de 20 aprilie 2021, Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) – Filiala Botoșani, reprezentată de Marian Apetrei în calitate de președinte, a transmis către CJ Botoșani o solicitare prin care...

 

„vă rugăm să ne sprijiniți în vederea achitării către firmele de transport persoane din județul Botoșani a transportului elevilor navetiști din județul Botoșani, până la unitatea de învățământ și retur, efectuat în perioada septembrie – noiembrie 2021. Menționăm că toate societățile de transport au efectuat acest serviciu de transport în baza HG 435/2020 prin care am fost obligați să transportăm elevii navetiști de la domiciliu la unitatea de învățământ și retur”

Se arată în respectiva adresă

 

În total ar fi 23 de adrese de la firmele de transport, și la doar patru dintre aceste datoria se ridică undeva la aproape 210.000 lei.

 

Acestea sunt:

 

SC Lorion SRL Botoșani – 58.975 lei

SC Lyk SRL Botoșani – 69.184 lei

SC Elegant Glob Botoșani – 25.970 lei

SC RVG Speed SRL Botoșani – 55.276 lei

 

Problema a fost ridicată printr-o interpelare și în ședința ordinară de miercuri, 21 aprilie 2021.

 

„Înțeleg că pe perioada septembrie – noiembrie 2020, serviciile au fost executate, transportatorii nu au fost plătiți pentru aceste servicii. Există vreo soluție pentru ca acești transportatori să fie plătiți?”,

Agnes Holca, consilier județean PNL

 

Un liberal cere proces împotriva Guvernului PNL 

 

A punctat pe acest subiect și președintele Organizației Municipale a PNL Botoșani, în calitatea sa de consilier județean, care a adus în discuție inclusiv acționarea Guvernului în instanță.

 

„Transportatorii nu și-au încasat sumele. În acest moment eu văd deblocarea în două moduri. Primul mod este ca ei să dea în judecată Consiliul Județean cu care au contract și dvs. să chemați în garanție Guvernul. Sau dvs. să dați în judecată Guvernul pentru că, de fapt, operatorii nu ar trebui să sufere, ei sunt de fapt singurii  care au fost onești în toată povestea asta, în relația asta contractuală”,

Viorel Iliuță, consilier județean PNL

 

De cealaltă parte, Doina Federovici a precizat că sunt primite 23 de adrese de la transportatori și că se caută soluții. Și că așa cum a sugerat și Viorel Iliuță, cel mai probabil se va ajunge la instanță.

 

Numai că, prin lege, CJ Botoșani se află în imposibilitatea de a face aceste plăți deoarece:

 

„resursele financiare necesare acoperirii compensației datorate din bugetul județului pentru asigurarea transportului elevilor, potrivit art. 105, alin.2, lit.e din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se alocă de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, repartizate pe județe și municipiul București, prin anexa la legile bugetare anuale”.

 

În schimb, CJ Botoșani a transmis o adresă către Guvernul României prin care a sesizat faptul că există restanțe importante către firmele de transport, o altă ramură afectată grav de pandemie.

 

Mai ales că anul trecut aceste cheltuieli au fost preluate de Ministerul Educației și Cercetării.

 

Ministerele pasează naveta de la unii la alții

 

 

„Încă de la începutul lunii octombrie a anului trecut, conducerea executivă a CJ a făcut demersuri către Guvern, în speță Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Ministerul Educației și Cercetării. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au redirecționat solicitarea către Ministerul Educației. Un răspuns similar s-a primit și de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Aceste răspunsuri au blocat posibilitatea legală a Consiliului Județean de a face plăți în contul transportatorilor din surse proprii, fiind nevoit să aștepte aprobarea Legii bugetului pe anul 2021”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

În anexele de la Legea bugetului de stat nu au fost însă prevăzute aceste sume pentru decontarea navetei elevilor. Doina Federovici mai spune că parlamentarii PSD au depus un amendament în acest sens, care a fost însă respins de majoritatea PNL – USR-PLUS – UDMR.

 

De asemenea, șefa de la CJ susține că a făcut demersuri la Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România pentru a determina Guvernul să găsească o soluție de deblocare a situației, care afectează toate județele țării, nu doar Botoșaniul.

 

„Este o problemă care ține de partea guvernamentală, iar soluția legală de decontare a plăților trebuie să vină tot din acea zonă, pentru că orice plată făcută de Consiliul Județean fără o bază legală este imputabilă, ulterior, de către Curtea de Conturi”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

Cel mai probabil situația va fi tranșată într-adevăr în instanță, însă până atunci, firmele de transport vor trebui să supraviețuiască în condiții cu restricții pandemice, în care multe curse au fost anulate.  

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store