Angajările „pe pile” vor fi istorie: Examene dure pentru candidații care vor să lucreze la stat

Un nou proiect inițiat de Guvern prevede ca cei care optează pentru un loc de muncă în sistemul bugetar să cunoască și o limbă străină.

 

Mai multe etape cu examene și concursuri

 

Forțat de reforma din PNRR, Guvernul a inițiat un proiect de modificare a Codului Administrativ, care impune organizarea de concursuri naționale pentru ocuparea posturilor vacante și temporar vacante din sistemul bugetar. Astfel, viitorii funcționari publici vor parcurge mai multe etape, cu examene și concursuri supravegheate audio-video. De data aceasta, accentul se va pune pe competențe, și nu doar pe teorie, scrie Național.

 

Accesul în rândul funcționarilor publici din administrația centrală și locală va fi permis tuturor persoanelor, inclusiv celor care vin din sectorul privat, prin eliminarea condiției de vechime în domeniul respectiv. Noile modificări ale Codului Administrativ, aduse printr-un proiect de act normativ elaborat de Ministerul Dezvoltării, prevăd egalitatea accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean, principiu conform căruia are dreptul să se înscrie la concurs orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale de ocupare a unei funcţii publice, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, opinii politice sau de orice altă natură. 

 

Mai mult, competenţele specifice necesare ocupării unei funcţii publice devin competențe obligatorii, pe baza condițiilor pentru ocuparea funcției publice, prin raportare la cunoștințe, atitudini, aptitudini și abilități, respectiv la scopul principal al postului, complexitatea atribuțiilor specifice pe care funcționarul public le are de îndeplinit, precum și la structura funcțională în care se regăsește respectiva funcție publică, fiind necesare pentru exercitarea atribuțiilor postului prevăzute în fișa postului.

 

Totodată, cunoașterea unei limbi străine va fi o condiție pentru participarea la concursurile de ocupare a posturilor de funcționari publici cu funcții de conducere. Reglementările, prevăzute în reformele asumate prin PNRR, urmăresc să stopeze nepotismul și sistemul de angajări pe pile din sistemul bugetar.

 

Testare avansată

 

Deși au termene diferite în care vor intra în vigoare, noile prevederi legislative introduc mai multe etape în ce privește desfășurarea concursurilor pentru posturile de funcționari publici.

 

Mai întâi, persoanele interesate de participarea la etapa de recrutare se vor înregistra în platforma informatică de concurs.

 

Ulterior validării, persoana interesată poate să îşi creeze profilul individual de concurs prin încărcarea documentelor necesare pentru înscrierea la etapa de recrutare. După depunerea dosarului de concurs, care include copii după diplome de studii și după carnetul de muncă sau adeverințe de la angajatori, are loc verificarea eligibilității candidaților.

 

Pentru cei declarați admiși, urmează testarea preliminară, care constă în rezolvarea unor teste-grilă, prin care sunt verificate cunoştinţele generale în domeniul respectării demnităţii umane, protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevenirii şi combaterii incitării la ură şi discriminare, egalitate de şanse şi de tratament și discriminare, în domeniul administraţiei publice, tehnologiei informaţiei, aptitudinile cognitive ale candidaţilor, precum și cunoștințele generale și competențele generale lingvistice de comunicare, într-o limbă străină de circulație utilizată în cadrul instituțiilor europene, respectiv limba engleză, limba franceză, limba spaniolă sau limba germană, pentru funcţiile publice de conducere de director general, director general adjunct, director și director adjunct din administrația publică centrală.

 

Pentru candidații care au promovat testarea preliminară, urmează testarea avansată, care constă în verificarea competenţelor generale conform normelor privind cadrele de competenţe generale şi specifice. ”Testarea avansată se va realiza prin observarea directă a indicatorilor comportamentali ai candidatului, care definesc competenţele generale la nivelul de complexitate solicitat. Observarea directă a indicatorilor comportamentali se realizează prin aplicarea de metode specifice, precum și fără a se limita la: studiu de caz, prezentare, joc de rol, interviu comportamental, exerciţiu de grup, care sunt selectate de centrul de evaluare şi aduse la cunoştinţa candidaţilor anterior susţinerii testării avansate. Toate probele de concurs din etapa de recrutare, cu excepţia probei de verificare a eligibilităţii candidaţilor, se vor înregistra audio-video”, se arată în proiectul de ordonanță de urgență.