O doamnă discretă deține un cunoscut lanț de farmacii care se află și la Botoșani 

Este o persoană foarte discretă, iar averea sa crește de la un an la altul. 

 

 

Fondatoarea farmaciilor Catena

 

S-a aflat cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Catena din întreaga țară. Puțini români știu că în spatele acestei mega-afaceri se află o femeie. Aceasta este una dintre cele mai bogate doamne din România, cu o avere de peste 84 de miliarde de lei.

 

Cea care se găsește în spatele lanțului din domeniul farma este o persoană foarte discretă.

 

Anca Vlad, cea care a pornit afacerea în anul 1998, a dezvăluit pe blogul personal câteva informații despre parcursul său. A absolvit liceul „C.A. Rosetti” din București, cu predare în limba engleză, pasiunea pentru economie fiind descoperită în clasa a XI-a.

 

De-a lungul liceului a luat parte la numeroase olimpiade de economie, unde a obținut premii speciale pentru originalitatea abordării practice. În anul 1976 a intrat la Academia de Studii Economice, unde a studiat Relații Economice Internaționale.

 

A început să-și construiască cariera încă din perioada studenției, când a lucrat ca translator specializat în chimie. Fondatoarea lanțului de farmacii Catena a tradus numeroase prospecte de medicamente și a participat la conferințe pe teme tehnice și medicale, scrie fanatik.ro

 

Ulterior, Anca Vlad a ajuns să lucreze la Camera de Comerț a României. În 1987 era numită director de țară pentru compania SmithKline Beecham Pharmaceuticals, cu sediul în Marea Britanie. În 1998 antreprenoarea a cumpărat o reţea de 30 de farmacii din Piteşti, judeţul Argeş.

 

Cine este fondatoarea farmaciilor Catena

 

Anca Vlad, fondatoarea Catena, este una dintre cele mai bogate femei din România. Afacerista deținea în anul 2022 o avere de peste 84 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 20 de miliarde de lei față de 2021.

Cunoscuta femeie de afaceri este extrem de discretă și apare foarte rar în spațiul public. Femeia din spatele brandului Catena este foarte elegantă și rafinată atunci când merge la evenimente, însă în rest este o persoană normală. 

 

 

Are șofer personal, care o duce acolo unde are nevoie, cu un Bentley Mulsanne care valorează aproximativ 250.000 de euro. În plan personal, este mama a doi copii. Are o fată și un băiat. Anca Vlad locuiește într-o casă din zona Grivița din Capitală.

 

La Botoșani sunt deschise mai multe farmacii Catena în diferite zone ale orașului, de la Calea Națională la Octav Onicescu. 

 

(foto – depositphotos.com)