Curse de pe Aeroportul Suceava cu o nouă companie  - DESTINAȚIILE 

Anunțul a fost făcut de conducerea Aeroportului Suceava pe rețelele de socializare. 

 

Începând cu 11 octombrie 2024, compania aeriană Bees Airlinec (România) va opera zboruri comerciale regulate între București și Suceava, cu aeronave de tip Airbus A320. 

 

Zborurile vor fi disponibile în fiecare zi de luni și vineri, oferind pasagerilor o nouă opțiune de călătorie între cele două orașe, transmit reprezentanții Aeroportului Suceava. 

 

Prețurile biletelor încep de la doar 35 euro/sens, iar acestea pot fi rezervate direct de pe site-ul companiei.

 

Aceeași companie Bees Airlines operează zboruri regulate spre Tel Aviv.

 

O destinație solicitată de pasageri, care va avea 2 frecvențe pe săptămână începând din luna octombrie, cu prețuri accesibile și condiții confortabile!, au mai transmis reprezentanții aeroportului.