Florin și Ovidiu Hîrtie, tată și fiu, au creat un paradis exotic în Botoșani. Au plantat din curiozitate câteva semințe de kiwi în urmă cu câțiva ani, iar acum au ajuns să culeagă 30 de kilograme de fructe.
Gustul e diferit față de kiwi din comerț. În aceste condiții și planurile sunt mari, iar suprafața cultivata cu plante exotice se va extinde în perioada care urmează, spune Florin.
În urmă cu șase ani, botoșăneanul a cumpărat un fruct de kiwi pentru consum. Curios din fire, a decis să păstreze semințe, fără să aibă mari speranțe legate de viitorul acestora. Le-a uscat, le-a plantat în ghiveci, și a așteptat. Spre surprinderea sa, semințele au încolțit, iar planta a început să se dezvolte, adaptându-se rapid la climatul din Botoșani, o zonă mai degrabă cunoscută pentru iernile aspre și verile călduroase.
Din pomii lui de kiwi plantați în joacă, într-un ghiveci, a reușit să culeagă 10 fructe. Deși nu au fost multe, bărbatul a fost mulțumit. În al doilea an, producția de kiwi a crescut considerabil. De la 10 fructe, botoșăneanul a cules 10 kilograme de kiwi, iar după al treilea an, recolta a ajuns la 20-30 de kilograme, scrie antena3.ro
Împreună cu familia, botoșăneanul dorește acum să extindă cultura de kiwi, recunoscând că acești pomi exotici sunt mult mai ușor de întreținut decât se așteaptă.
Kiwi-ul său, crescut fără chimicale, are un gust deosebit și ar putea deschide noi oportunități pentru cultivarea fructelor exotice în România.