BANII pe care îi primește un botoșănean după 35 de ani de muncă

Statisticile arată că mulți dintre angajații care ies la pensie după 35 de ani de muncă, primesc acești bani puțin peste un deceniu.

 

Cât cotizează un angajat lunar pentru pensie?

 

Calculele arată că, după ce ies din activitate, românii mai trăiesc circa 12 ani ca să încaseze pensia, astfel că ei primesc înapoi cam jumătate din cât au cotizat, arată economistul Adrian Codîrlașu.

 

Acest lucru înseamnă că nu apucă să primească înapoi de la stat, sub formă de pensie, tot ce au cotizat. Fiecare român cotizează la pensie 21,25% din salariu, scrie Antena 3 CNN.

 

Calculând pe baza unui salariu minim brut de 3.000 lei, putem să spunem că se duc la sistemul public de pensii 595 de lei lună de lună, iar după 35 de ani de muncă, un român ar primi o pensie de aproximativ 1.260 lei, fără a fi suficientă pentru a-și permite multe lucruri și pentru a avea un trai decent.

 

Românii cotizează la stat timp de 35 de ani, atât cât este stagiul de cotizare, şi reușesc să vireze la bugetul de stat aproximativ 50.000 euro.

 

Însă, după ce iese din activitate, un român reușește să încaseze sub formă de pensie de la stat doar aproximativ 30.000 euro. Asta înseamnă că 20.000 euro sunt bani care rămân la stat, la sistemul public de pensii și sunt redistribuiți.

 

Economiștii spun că se întâmplă acest lucru pentru că sistemul de pensii este ineficient. Pe de o parte sunt români care sunt angajați și cotizați o lună de lună la stat și, pe de altă parte, avem o serie de optimizări fiscale și scutiri de taxe.

 

Cum pot cere recalcularea pensiei?

 

Cei care doresc recalcularea pensiei pot face acest lucru prin solicitare, alături de actele necesare.

 

Recalcularea se poate face pentru cei care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă sau pentru cei care au mai lucrat după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.

 

Astfel, după orice stagiu de cotizare de minimum 12 luni, românii pot solicita recalcularea drepturilor de pensie.

 

"Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia. Pensionarii pentru limită de vârstă care, după dată înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii",

se arată în Legea pensiilor, la articolul 107.

 

„Când mă pot pensiona?” - este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

 

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

 

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării (Explicaţii în Galeria foto).

 

Veste tristă pentru 1,8 milioane de români născuţi după 1968. Ei vor fi puternic afectaţi la pensii. Un calcul simplu arată problemele cu care aceştia se vor confrunta.

 

Problemele demografice ale României se vor acutiza în următorii 20-30 de ani, declinul sistemului de pensii urmând să înceapă în anul 2030, când o mare parte din "decreței" vor ieși la pensie.

 

În prezent, numărul angajaților cu carte de muncă este puțin mai mare decât cel al pensionarilor, ceea ce conferă o oarecare stabilitate.

 

Concret, numărul de salariaţi activi este la acest moment de 5,71 milioane persoane, potrivit datelor furnizate de către Inspecţia Muncii. Dintre aceştia, 4,5 milioane de angajaţi sunt din mediul privat, iar 1,2 milioane lucrează la stat.