În 2024, programul social „Sprijin pentru România”, prin care românii cu venituri reduse primesc, o dată la două luni, 250 de lei pentru a-şi putea cumpăra alimente, se desfăşoară în condiţii asemănătoare cu cele din anul 2023.
Concret, până la acest moment, beneficiarii au primit tranşele de bani în lunile februarie, aprilie, iunie şi august. Astfel, mai rămân de virat doar două tranşe, în lunile octombrie şi decembrie, însumând 500 de lei, scrie ziarulunirea.ro
În anul 2024, sprijinul material sub formă de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde are o valoare nominală de 250 lei şi se acordă o dată la două luni următoarelor categorii de persoane defavorizate:
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune , în condiţiile Legii nr. 196/2016, , cu modificările şi completările ulterioare;
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
(foto – știrileprotv.ro)