Violența și dialogul sunt cei mai mari dușmani - cum pot evita școlarii situatiile de criză?- FOTO

”Ia atitudine! Spune «STOP» violenței!” este mesajul care a ajuns la urechile elevilor unei școli din Botoșani

 

O campanie de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ preuniversitar a fost demarată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

 

Conform unui comunicat de presă, transmis de Inspectoratului de Poliție Județean al județului Botoșani (IPJ) ampania se va desfășura până la finele anului școlar și are drept scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

 

Polițiștii, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, vor desfășura activități de informare a elevilor, pentru conștientizarea consecințelor fizice, psihologice și juridice ale acestei infracțiuni.

 

 

Se urmărește totodată dezvoltarea parteneriatului dintre cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor, întrucât colaborarea acestora poate reprezenta soluționărea prolemelor care apar din cauza violenței.

 

”Astăzi, 9 mai 2023, peste 100 de elevi ai Liceului Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” Flămânzi au primit informații cu privire la răspunderea penală circumscrisă comiterii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, implicațiile unui comportament violent, instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict, reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane, ș.a..”, 

au transmis reprezentanții (IPJ).

 

În mod deosebit, toate activitățile au drept scop încurajarea dialogului, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă elevii în mediul școlar.

 

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile în cadrul campaniei, până la terminarea anului școlar.