Tinerii democrat liberali au adus la Botoşani flacăra democraţiei

 

Flacăra democrației a ajuns în condiții bune la Botoșani. Tinerii democrat-liberali botoșăneni conduși de Gabriel Alecsandru au preluat de la granița cu județul Suceava, flacăra aprinsă la Cluj Napoca de Traian Băsescu.

Flacăra a fost purtată în aproape toate județele țării. Tinerii de dreapta din Botoșani au primit, joi, flacăra de la colegii lor din Suceava care au venit la punctul stabilit de întâlnire cu biciclete. “Azi flacăra ajunge la Botoșani, o predăm în condiții bune. Ei au sarcina s-o traverseze tot județul Botoșani în așa fel încât sâmbătă, la ora 11.00, domnul președinte Traian Băsescu s-o aibă pe scenă”, a declarat Lucian Harșovschi.

Liderul tinerilor de la PDL Botoșani, Gabriel Alecsandru: ” Din 6 iulie 2012, democrația este în pericol de aceea vom ține această flacără aprinsă pentru a avertiza pe toti și a-i îndemna sa facă ceva pentru a ajuta democrația din România. Noi toți cei de dreapta din județul Botoșani facem un apel către oameni să iasa la vot să spună NU demiterii președintelui Traian Băsescu. România este o țară liberă, o țară pro europeană și trebuie să rămână așa”, a declarat Gabriel Alecsandru, liderul tineretului democrat-liberal botoșănean.
Flacăra a fost înmânată la sediul partidului președintelui Cătălin Flutur. Vineri, ea va fi prezentă pe străzile din Botoșani urmând ca, în cursul după-amiezii, să fie predată tinerilor din Iași, la granița dintre județe.