Director PDL executat, scandal cu cazier pentru un post de șef

 

Pupatul ghiulului şi o promisiune că după un asemenea gest te vei alege cu un post de director la o unitate de stat nu îţi mai asigură funcţia mult dorită. Dovada este ceea ce se întâmplă în aceste zile la Consiliul Judeţean în perspectiva unui concurs pentru o funcţie de şef adjunct la o instituţie subordonată. Doi foşti directori PDL au ajuns să îşi dispute postul, însă unul deja a fost eliminat.

Audienţă la Ţurcanu cu contracandidatul de la USL
A doua zi după învestirea noului preşedinte al CJ, Dănuţ Huţu, fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a fost în audienţă la Florin Ţurcanu împreună cu Aurel Ungureanu, primarul PNL de Vârfu Câmpului (foto sus). Cei doi sunt rude şi tocmai se confruntaseră în campania electorală pentru Primăria comunei respective, primul din partea PDL, celălalt de la USL. Subiectul discuţiilor nu a fost dezvăluit, numai că la scurt timp de la instalarea noului şef al CJ Memorialul Ipoteşti, instituţie subordonată CJ, a scos la concurs postul de director adjunct, care exista de mai mulţi ani în organigramă, dar care nu fusese ocupat. S-au înscris patru persoane: Dănuţ Huţu, Liviu Rădăşanu, Gheorghe Gavril (economist, absolvent ASE Bucureşti, fost şef la Sanatoriul Guranda) şi Ştefan Achiţei (jurist). Primul şi ultimul dintre cei patru au fost eliminaţi încă din faza de selecţie a dosarelor.
CITEŞTE ŞI:
 Directori „în genunchi” la „Împăratul” judeţului
Făcut la dosar
Deşi se ştia că este vorba de un director adjunct ştiinţific, care ar reclama în mod normal studii de litere dat fiind profilul instituţiei, Dănuţ Huţu a avut surpriza să constate că se solicită studii superioare de lungă durată în management, economie sau drept. Ori el este dublu licenţiat, dar în alte domenii. Totuşi, cum are un master în management şi-a depus totuşi dosarul, însă a fost respins. „Eu aveam masterat în management, ei au cerut licenţă. Eu am dublă licenţă, sunt licenţiat şi în istorie, şi în biologie, am şi masterat de management de doi ani. În mod normal, din punctul meu de vedere şi al legii, trebuia să îmi primească dosarul”, ne-a declarat Dănuţ Huţu. Concursul este organizat de CJ şi Memorialul Ipoteşti, iar directorul instituţiei vede firească respingerea lui Huţu. „Era director adjunct pe probleme culturale. Condiţiile din anunţ erau economist şi management pentru că, fiind o funcţie de conducere, trebuia să fi fost specialist în management. Dl Huţu avea un masterat în management, nu avea o facultate de lungă durată”, ne-a spus Miluţă Jâjâie, director Memorialul Ipoteşti.
CITEŞTE ŞI:
 Bătaie între directori PDL-işti pe şefia Memorialului Ipoteşti
Concurs cu perspective de finalizare la Tribunal
La rândul său, Ştefan Achiţei a fost respins deoarece ar avea probleme cu… cazierul, totul plecând se pare de la o condamnare pentru o infracţiune la regimul rutier. Acesta a contestat însă decizia, astfel încât comisia de contestaţie formată din Miluţă JâJâie, Magda Didii (director economic al CJ) şi Liviu Andronic (directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii, tot din subordinea CJ), şi-a intrat în rol chiar înainte de examen. Plângerea a fost analizată şi respinsă, iar Achiţei i-ar fi anunţat că va deschide un proces fiindcă, nelegal în opinia sa, i s-ar fi interzis accesul la examen. În acest fel calificaţi pentru concursul propriu-zis de pe 8 august sunt Liviu Rădăşanu şi Gheorghe Gavril. Pentru postul în cauză salarizarea nu este una tocmai de lepădat, de aproximativ 2.500 de lei net. 
CITEŞTE ŞI:
 Dănuţ Huţu a revenit la Direcţia de Cultură dar nu mai este director
CLICK ŞI VEZI ANUNŢUL PENTRU CONCURS