O nouă acțiune inedită a Penitenciarului Botoșani în demersul pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.
Iubitori și loiali, companionii oamenilor le-au fost mereu alături, dovedind poate cea mai pură formă de atașament, fiind devotați, afectuoși și cu o poftă de viață pe care o insuflă tuturor celor din jur.
Caracteristicile lor i-au calificat drept adevărați parteneri terapeutici în demersuri derulate în sistemul penitenciar european, terapia asistată de animale dovedindu-se a fi un real succes în recuperarea deținuților.
Prezența lor a dovedit beneficii directe asupra comportamentului uman, de multe ori fiind capabili să reducă anxietatea și să atenueze pornirile agresive. I-au ajutat pe cei implicați în terapie să aibă încredere în ei înșiși, să devină responsabili pentru bunăstarea altei ființe și să se echilibreze emoțional.
Aceste principii au stat la baza acțiunii coordonate de ofițerii de penitenciar Cătălina și Nicu, care, alături de 10 persoane private de libertate dornice să ajute, au pășit pragul Adăpostului de câini din Botoșani într-o acțiune de igienizare.
Drept răsplată, participanții au primit căldura sufletelor mai puțin norocoase și, cel mai important, bunătate și recunoștință.
Pentru câteva clipe, cei prezenți la activitate au simțit bucuria de a face gesturi dincolo de propria persoană, de a empatiza, de a simți și de a oferi afecțiune.
Anna Maria Rotaru, BT TV