Octavian Strunilă a luat-o pe urmele lui Mimi Brănescu, geniul din spatele "Las Fierbinți".
Actorul joacă mai puțin și scrie mai mult, de o vreme încoace, dedicându-se unei noi cariere: de scenarist.
După ce și-a făcut mâna de scenarist cu un sezon întreg din „Fetele lu’ dom’ profesor” (difuzat la Kanal D) și cu câteva episoade din „Tanti Florica” (Pro Tv), Octavian Strunilă a căpătat curaj și s-a aruncat în lumea scenariștilor aproape „full time”.
El dedică tot mai mult timp scrisului, folosind fiecare pauză, când are joburi și fiecare moment de respiro, când e acasă. Actorul, care, cel puțin deocamdată, câștigă bani serioși nu din scenariile scrise, ci din televiziune – prezintă „Ultimul trib” la Antena 1, după ce a căpătat experiență ca gazdă de emisiuni la Pro Tv, cu „Jocuri de celebritate” și „Fort Boyard” – și-a trecut deja în CV o piesă de teatru, „Cum se face” (cu Anca Dumitra, Paul Ipate, Alexandru Conovaru și Dana Dembinski în distribuție), un serial de comedie care e difuzat din toamnă la TVR, „Primăverii”, și în care joacă Maia Morgenstern, Corina Dănilă, Diana Cavallioti, Alexandru Conovaru și Dragos Huluba, și un film, „La nivel înalt”, care încă nu a fost lansat.
„Fac un film la care sunt scenarist, regizor, actor și sunt și producător. Ca actori: Monica Bârlădeanu (rol principal), Paul Ipate, Silviu Mircescu, Cătălin Neamțu, Tache Florescu, Lucian Iftime, Alexandru Conovaru, Ana Maria Georgescu”, a declarat actorul botoşănean
Soția scrie cot la cot cu el pentru serialul de la TVR
Înainte să plece în Madagascar, lucrul la film intrase pe ultima sută de metri.
„E gata, am terminat montajul, va intra pe mâna unor oameni care se pricep la vânzări și ei vor decide când și unde va putea fi văzut. Eu mi-am terminat treaba și sunt mulțumit de ce a ieșit!”, a mărturisit în august pentru Libertatea.
Strunilă s-a așezat bine pe noua direcție din carieră și, interesant, a cooptat-o în povestea asta și pe Oana, soția lui, care e coscenarist la serialul de la TVR!
„Fac un film la care sunt scenarist, regizor, actor și sunt și producător. Ca actori: Monica Bârlădeanu (rol principal), Paul Ipate, Silviu Mircescu, Cătălin Neamțu, Tache Florescu, Lucian Iftime, Alexandru Conovaru, Ana Maria Georgescu”, a declarat actorul de 37 de ani despre acest proiect.
Octavian Strunilă s-a făcut remarcat în telenovela "Inimă de ţigan" în care a interpretat cu succes rolul carismaticului personaj Stiven.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: