Potrivit actualei conduceri a Gărzii Financiare Botoşani, 6 posturi prevăzute în organigrama instituţiei au fost restructurate, fiind disponibil în prezent un număr de 14 angajaţi care se ocupă cu desfăşurarea acţiunilor specifice din cadrul instituţiei, dintre care 12, activi.
„În prezent suntem 14 comisari în total la momentul actual, avem 6 posturi restructurate, în urma diminuării de posturi la nivel naţional, odată prin plecarea colegului Corneliu Mihai la Suceava precum şi a lui Daniel Moruzi la Prefectură, dintre cei care am rămas doar 12 comisari pot efectua acţiuni de control, mai exact sunt activi, în timp ce eu şi directorul coordonator adjunct Dan Slavic fiind în conducere, am renunţat la funcţiile de comisari”, a declarat Laur Nechita, director coordonator Garda Financiară Botoşani.
Şeful Gărzii Financiare a mai adăugat că, prin anularea celor două ordonanţe care se referă la reorganizarea instituţiilor deconcentrate, în cazul în care se va reveni la vechea legislaţie iar şefii acestor instituţii bugetare revin la vechiul statut, respectiv funcţionari publici, atunci cel mai probabil şi cei din conducere vor participa la acţiunile de control care vor fi desfăşurate.
Întrebările „capcană” de la examenul pentru permis: Sunt neactualizate și depășite
Redacția Botoșăneanul
Sep 22, 2024
Botoșănean amenințat și îmbrâncit de doi tineri, a rămas și fără bicicletă în zona unei piețe
Redacția Botoșăneanul
Sep 22, 2024
O doamnă discretă deține un cunoscut lanț de farmacii care se află și la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 22, 2024
Curse de pe Aeroportul Suceava cu o nouă companie - DESTINAȚIILE
Oana Sava
Sep 22, 2024