Este un adevăr pe care până acum nimeni nu l-a rostit. S-au prezentat statistici favorabile spre frustrarea colectivă a oamenilor din oraș, mai ales a acelora care au trăit realitatea pe pielea lor.
Sunt botoșăneni care povestesc că nu au mai ajuns în Centrul Istoric al orașului de 20 de ani. Și nici nu au de gând să o facă.
Cei care sunt nevoiți totuși să o facă, nu au de ales. Unii sunt norocoși, alții nu. Puțini însă cei care se adresează autorităților în cazul în care cad victime ale oamenilor din zonă pentru furt sau violență.
În lumina recentului scandal privitor la situația din Centrul Vechi și a reproșurilor interinstituționale și Primăria și-a concentrat atenția spre această zonă a orașului mai mult ca oricând.
Primarul Cosmin Andrei și-a asumat de la începutul mandatului provocarea de a revitaliza Centrul Istoric. Și au fost făcuți pași în acest sens. Cea mai importantă probabil este decizia de preluare a locuințelor sociale (toate din oraș, inclusiv cele din Centrul Istoric) de la SC Locativa SA, care se află în curs de desființare, în patrimoniul Primăriei.
Pentru zona Centrului Istoric primarul a cerut o situație a numărului de locuințe sociale.
Sunt 207 la număr.
Și a sancțiunilor aplicate în principal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Rezultatele sunt absolut revoltătoare, o singură femeie a fost amendată de aproape 1.000 de ori.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Am solicitat o situație privind chiriașii noștri din Centrul Istoric în legătură cu sancțiunile pe care le au și cu situația contractelor de închiriere la locuințele sociale din această zonă. Sunt situații revoltătoare, ceea ce demonstrează că Locativa nu și-a făcut niciodată treaba. Avem chiriași, de exemplu, este o doamnă care are 987 de procese verbale, dintre acestea sancțiuni o mare parte sunt la legea 61 care se referă la tulburarea ordinii și liniștii publice”
Respectiva femeie are 46 de ani și recent a mai primit încă 21 de amenzi la Legea 61. Pentru necunoscători asta înseamnă pentru scandal.
În total sunt 987 de amenzi pe numele său dar care nu vor fi plătite niciodată pentru că această femeie care stă într-o locuință a Primăriei, cu o chirie derizorie, nu are bunuri pentru a fi executată.
Alt exemplu:
O chiriașă în vârstă de 61 de ani de această dată care are acumulate în total 136 de amenzi pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Alt exemplu:
Un botoșănean în vârstă de 66 de ani, beneficiar la rându-i de locuință socială, cu 17 amenzi pentru scandal și altele.
Alt exemplu:
O femeie de 46 de ani cu 10 sancțiuni actuale și alte 186 care nu au fost plătite și nici nu vor fi achitate vreodată, fiind și ea insolvabilă.
Alt exemplu:
Un bărbat care are vârsta de peste 70 de ani și care a fost amendat de Poliția Locală sau de jandarmi de 31 de ori. Și care are contractul de închiriere expirat de la începutul acestui an.
Alt exemplu:
Un bărbat de 38 de ani, ținut în locuința statului, cu șase amenzi recente la Legea 61 și alte 205 pentru care nu este solvabil.
…
Și exemplele pot continua în acest tablou.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„O analiză făcută într-o primă etapă demonstrează faptul că majoritatea celor din Centrul Istoric au sancțiuni. Mici excepții din 50 de cazuri, dacă sunt cinci care nu au deloc sancțiuni. Restul au diverse sancțiuni pe legea 61 sau pe alte acte normative. Ceea ce demonstrează că nu sunt cei mai buni chiriași ai noștri, nu au apreciat faptul că statul le-a întins o mână de ajutor, le-a oferit o locuință. Consideră că este un drept câștigat, este dreptul lor să locuiască în locuințele noastre, ale municipiului Botoșani, fără a respecta legea. Iar acest lucru trebuie corectat și în lumina incidentelor care s-au întâmplat în ultima perioadă”
Ceea ce este revoltător este faptul că există un regulament al Primăriei prin care chiriașii din locuințe sociale care au mai mult de trei amenzi pentru tulburarea ordinii și liniștii publice se află în risc de evacuare.
Ori tocmai SC Locativa SA condusă încă de la înființare de Cătălin Flutur avea în sarcină să urmărească situația acestor chiriași pentru a nu se ajunge în situația în care o femeie să fie amendată de 987 de ori.
Mai mult decât atât, legislația permite ca amenzile neachitate să fie transformate în muncă în folosul comunității.
Nimeni din Centrul Istoric nu a prestat muncă în folosul comunității, în dauna amenzilor.
Și nu a fost făcută nicio evacuare pe prevederea din regulament privitoare la buna conduită civică.
Însă, urmează să fie.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Vom începe analiza și vom trimite notificări acestor chiriași, îi chemăm în instanță pentru că urmează să îi evacuăm și nu le vom mai prelungi contractele de închiriere în locuințele noastre sociale motivat de faptul că avem prevederi în regulament, nu pot locui acolo dacă au mai mult de trei sancțiuni la legea 61. Nu mai pot locui dacă nu și-au plătit utilitățile la zi, nu mai pot locui în clădiri care sunt afectate de risc seismic și avem expertize care demonstrează acest lucru. Unele clădiri sunt expertizate în clasa 1 sau clasa 2 de risc seismic”
În primă fază vor fi emise notificări către aceste persoane care ocupă locuințele sociale ale orașului.
Iar ulterior vor fi promovate acțiuni în instanță pentru evacuarea acestor oameni din spațiile locative ale Primăriei Botoșani care pot fi ocupate de persoane de bună credință care au cu adevărat nevoie de ajutor.
Notă: Mai trebuie precizat că această situație este una „la prima mână” sau „grosso modo” în sensul în care analiza a fost făcută pe titularii de contracte de chirie pentru locuințele sociale.
Într-un spațiu locativ locuiesc însă mai multe persoane, care pot avea amenzi pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Iar imaginea reală să fie una la dimensiuni mult mai mari față de cea existentă la acest moment, când cel mai probabil s-a analizat doar o picătură din ocean.