Singurele centre de plasament din Botoșani se vor închide

Anul 2019 a venit cu modificări majore în sistemul de asistență socială și protecția copilului.

 

Centrele de plasament din Botoșani se vor închide. La noi în județ sunt trei centre rezidențiale la Trușești, la Pomârla și centrul de plasament Prietenia din municipiu. Reprezentanții Direcţiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) sunt pregătiți pentru astfel de schimbări.

 

”Potrivit strategiei naționale și a strategiei județene pe care noi am adoptat-o, se impune printre altele și schimbarea paradigmei cu privire la protecția copilului. În sensul că toți copiii din sistemul de protecție, vor trebui să fie instituționalizați într-un mediu de tip familial și aici mă refer la asistență maternală, la familia de plasament, la apartamente sau la case de tip familial. Centrele rezidențiale din 2021 vor trebui într-un fel sau altul închise,”

 

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC

 

După închidere, la Trușești se vor reamenaja două case de tip familial prin fonduri europene și un centru de zi, la Pomârla, două case de tip familial cu ajutorul unui ONG, iar în municipiu, copiii vor fi relocați în apartamente de tip familial.

 

La Botoșani aproape 400 de copii sunt în unitățile de tip rezidențial, precum apartamente integrate social, module de tip familial, centre de plasament.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store