Sex pervers cu 1 Mai

 

1 Mai a ajuns la Botoşani un fel de damă de companie. Apelezi la serviciile ei doar cînd te apucă cheful ... Cheful de a da iarăşi circ (că pîine este de vînzare), ca la rîndul tău spectatorii care vin la „reprezentaţie” să îţi dea ceva voturi.

Vă mai amintiţi cu ce fast au sărbătorit partidele Ziua Muncii anul trecut? Păi poligonul de la Baisa devenise o veritabilă poiană portocalie. Cărnuri la proţap, mici, bere, o scenă şi un concert, toate au fost elementele definitorii ale lui 1 de Mai. Floarea democrat-liberală a judeţului s-a perindat pe acolo, mahării au coborît de prin birouri şi au jucat de minune un nou episod din serialul „ce popular m-am făcut”. Bineînţeles, ca din întîmplare, mai mulţi oameni au venit prin zonă îmbrăcaţi în geci portocalii şi cu însemnele partidului.

La cîţiva kilometri depărtare îşi stabiliseră „cartierul general” PSD-iştii. La „Stejarul” iarăşi mici, iarăşi bere, s-au încins oameni în horă. Pînă şi Paul Popa, luate de val săracu’, a uitat că e deja subprefect şi măcar teoretic trebuie să fie apolitic şi a intrat în joc. Ca din întîmplare se perinda încolo şi încoace Mihaela Huncă.

1 mai 2010 : Social-democraţii organizează o conferinţă de presă „sindicalistă”, în care liderii muncitorimii (care muncitorime ...?) plîng unul pe umărul celuilalt, iar tineretul merge la strîns gunoaie pe tăpşan şi ... atît. Democrat-liberalii ... au uitat de 1 Mai, probabil sînt prea preocupaţi de alegerile interne.

De unde diferenţa asta de sărbătorire a Zilei Muncii? Păi e simplu. Anul trecut 1Mai era în buza campaniei pentru alegerile europarlamentare. Doar nu degeaba mînca mici Mihaela Huncă la „Stejarul”, femeia se află pe lista PSD pentru Europa. Şi mai erau doar vreo şase luni pîna la prezidenţiale. Aşa ca 1 Mai devenise pretextul minunat de a mai îmbăta puţin alegătorii. În 2010 campaniile electorale sînt departe, la ce bun un 1 Mai? Să mai aştepte pînă prin 2012, cînd vine o nouă rundă de alegeri. Atunci să vezi cum Ziua Munci devine iarăşi o damă apetisantă, numai bună de scos în lume.

Sergiu BĂLĂŞCĂU