Turneu de tenis la Suceava cu peste 70 de participanți, inclusiv din Botoșani: CINE sunt laureații

Într-un cadru natural de la Dragomirna s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Cupei Miraj Star la tenis de câmp, o competiție care face parte din circuitul național Sportya. 

 

Turneul s-a disputat în moderna bază sportivă Miraj Star. Locația este una cu adevărat selectă, beneficiind de două terenuri de zgură moderne și de facilități de ultimă generație, fiind situată în spatele Mănăstirii Dragormirna, chiar sub pădure.

 

Acestea fiind condițiile, nu este de mirare că un număr important de jucători, peste 70, proveniți din județele Suceava, Botoșani și Iași, au onorat întrecerea, potrivit monitorulsv.ro.

 

Pentru o triere echilibrată a participanților, turneul a fost structurat de către organizatori pe patru niveluri de valoare. Astfel, tabloul de concurs de la nivelul 4 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce nivelurile 5, 6 și 7 s-au adresat practicanților acestui sport din ce în ce mai avansați. Competiția a avut în program și un concurs de dublu, de nivelul 6.

 

Iată cum se prezintă tabloul laureaților al Cupei Miraj Star:

 

Nivelul 4 Simplu

  • Ionuț Chiaburu (Botoșani)
  • Gabriel Vlădeanu (Botoșani)
  • Petru Răzlog și Dorel Arsenie (ambii din Suceava)

 

Nivelul 5 Simplu

  1. Ionuț Flutur (Gura Humorului)
  2. Eduard Julei (Suceava)
  3. Alin Nistor și Dinu Filip ( ambii din Suceava)

 

Nivelul 6 Simplu

  1. Dorin Goian (Suceava)
  2. Dănuț Alupoaie (Botoșani)
  3. Mihai Ududec (Suceava) și Constantin Bălan (Gălănești)

 

Nivelul 7 Simplu

  1. Mihai Gotcu (Gura Humorului)
  2. Petru Vicovanu (Horodnic de Jos)
  3. Andrei Iovu (Suceava) și Cezar Ioja (Vatra Dornei)

 

Nivelul 6 Dublu

  1. Mihai Ududec / Dorin Goian (ambii din Suceava)
  2. Dănuț Alupoaie (Botoșani) / Liviu Burlacu (Darabani)
  3. Costel Avram / Gabi Rusu (ambii din Suceava) și Constantin Bălan (Gălănești) / Vasile Ungurean (Suceava).

 

(Foto: Pixabay)