„Să ne cunoaştem scriitorii” la Colegiul Eminescu

 

Iubitori de poezie de la Colegiul Naţional „ Mihai Eminescu”, la iniţiativa profesoarei Marian Rînghilescu,  s-au delectat în această săptămână cu poezie de  Vlad Scutelnicu. Uniunea Scriitorilor din România a iniţiat un proiect  prin care se doreşte o cunoaştere mai profundă a poeţilor în cadrul comunităţii de unde şi-au luat zborul, în fiecare an organizându-se astfel de lecturi publice.
La această manifestare au fost prezenţi atât profesorii de limba şi literatura română din cadrul Colegiului, cât şi câţiva cunoscuţi poeţi botoşăneni, printre care: Dumitru Ţiganiuc, Maria Baciu, Lucian Alecsa, Dumitru Necşanu, Petruţ Pârvescu, Nicolae Corlat, Ciprian Manolache, Constantin Bojescu. Profesorul şi poetul Dumitru Ţiganiuc a vorbit despre traseul poetic al lui Vlad Scutelnicu, despre materia lirică inconfundabilă a poeziei acestuia, remarcând originalitatea şi profunzimea creaţiei sale. De asemenea, a făcut referire la obsesiile poetului, la vectorul  existenţial „timp”,  atât de des conexat la ideaticul poeziei, clepsidra constituind conturul limitelor noastre spirituale în raport cu divinitatea şi cu creaţia. Poetul Dumitru Ţiganiuc a făcut un scurt excurs prin întreaga creaţie poetică a lui Vlad Scutelnicu, insistând asupra ultimului volum, „Zaruri”,  apărut la Editura Brumar din Timişoara,dând un diagnostic categoric: „creaţie originală şi profund”. În final poetul pus sub lupă a delectat auditoriul cu câteva poezii remarcabile.