PSD-iştii cer reducerea subvenţiei la căldură prin tăierea “salariilor uriaşe”

 

Social-democraţii nu se împacă nici după adoptarea bugetului local cu sumele alocate subvenţiei la termoficare. După ce au fost acuzaţi că solicitând diminuarea acesteia cer practic scumpirea căldurii, consilierii municipali au reacţionat.

Luni PSD Botoşani a emis un comunicat prin care subliniază că aleşii de la municipiu au solicitat reducerea subvenţiei în condiţiile rămânerii preţului neschimbat pentru populaţie. Aceştia au găsit şi câteva soluţii pentru micşorarea subvenţiei şi păstrarea actualelor tarife: reducerea “salariilor uriaşe” ale conducerii SC Modern Calor SA, dar şi a prevederilor bugetare pentru protocol, reclamă şi publicitate. Noi credem că ieftinirea preţului la căldură se poate face nu doar crescând subvenţia, adică luând bani mai mulţi de la noi toţi din taxe si impozite, ci şi prin creşterea eficienţei realizată de către echipa de management prin reducerea costurilor generale. Dar atunci când sumele alocate pentru protocol şi publicitate în 2012  sunt de trei-patru ori mai mari decât în 2011, avem serioase dubii în privinţa eficienţei acestui management”, se arată în comunicat. În acesta se menţionează şi că impozitele botoşănenilor trebuie folosite cu eficienţă şi nu pentru a umfla conturile unora sau a altora. 
“Probabil de aici şi reactia promptă a conducerii societăţii, când consilierii PSD au cerut informaţii suplimentare. Conducerea PDL a  Modern Calor, ar trebui să nu mai dezinformeze populaţia, pentru că epoca propagandei de tip comunist a dispărut sau cel puţin aşa am vrea să credem”, se mai spune în amintitul comunicat. În final acestuia PSD-iştii îl acuză pe primar de superficialitate în tratarea aceastei probleme.
CITEŞTE ŞI:
 PSD-iştii de la municipiu acuzaţi că vor scumpirea căldurii