Portariuc și posturile ”surpriză” din organigramă, revelație după trei ani

Primarul Ovidiu Portariuc a ieșit public miercuri, 28 ianuarie și a explicat motivul pentru care a adus o serie de modificări în statul de funcții din aparatul de specialitate al primarului dar și dintr-o serie de structuri aflate în subordine.

 

Edilul șef susține că activitatea instituției era îngreunată de deficitul de personal, lucru care însă pare să-l fi realizat după aproape trei ani de zile de la preluarea mandatului.
”Primăria Botoșani intră într-un proces de îmbunătățire a structurii de personal și a direcțiilor funcționale din cadrul instituției, cauzată în primul rând de creșterea volumului de lucru, de creștere a numărului de proiecte, de analiză funcțională făcută în ultima jumătate de an de departamentul resurse umane care a identificat lipsa unor posturi în niște zone extrem de importante pentru noi”, a explicat primarul.
Un prim post de conducere ce ar urma să apară ar fi de director executiv adjunct în cadrul Direcției Edilitare condusă de Nicolae Semenescu.
”Nu există o persoană care să țină evidența celor 300 de străzi din Botoșani. Există acolo o persoană care se ocupă și de problema străzilor și a parcurilor și a locurilor de joacă și a iluminatului public și am solicitat să fie o singură persoană care să se ocupe de situația străzilor. Vă dați seama și așa este puțin, o singură persoană care să se ocupe de întreaga suprafață a municipiului”
. Și uite așa apare postul de director adjunct la edilitare.
Al doilea este la Direcția de Dezvoltare aflată sub cârma lui Cornel Hergheligiu. Explicația primarului?
”O altă zonă identificată cu vulnerabilități a fost acea zonă de investiții pe sistemul de învățământ. Avem peste 30 de unități de învățământ, investițiile au lipsit cu desăvârșire și mi-am propus să prezint o situație. Nu exista în Primărie o situație centralizată a unităților de învățământ cu reparații și investiții făcute în ultimii cinci ani. Am solicitat această situație și a fost finalizată la sfârșitul anului trecut. Va fi o singură persoană care se va ocupa doar de sistemul de învățământ”. Și uite așa apare și a doua funcție de conducere nou înființată.
Alte două posturi de conducere sunt de director executiv adjunct la Poliția Locală și de director al Direcției de Management Proiecte, imediat după ce această structură ar urma să fie înființată. Pe lângă funcțiile de conducere în schema de personal apar și în jur de 20 de posturi de execuție.
(G.E.)
CITEȘTE:
 Spitalul lui Portariuc intră-n linie dreaptă : Să ne apucăm de construcție