Patroni din Botoșani, îndărătnici cu panourile publicitare

Un regulament votat de consilierii locali la finele anului trecut, obliga deținătorii de panouri publicitare ca din luna aprilie 2017 să dezafecteze aceste construcții metalice din anumite zone ale municipiului.

 

Lunile au trecut, ”mama comerțului” înflorește în continuare, mai ales în zonele centrale ale orașului, unde panourile ilegale în prezent, încă pot fi observate.

 

„Împreună cu arhitectul șef și cu colegii de la Juridic, vom analiza situația panourilor publicitare. Noi între timp am primit solicitări din partea a mai multor agenți economici care au panouri publicitare în zonă și prin aceste petiții m-au rugat să-i lăsăm până la sfârșitul anului 2017 și să le dezafecteze din ianuarie 2018”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Deținătorii panourilor publicitare au comunicat Primăriei că au încă în vigoare contracte cu operatori economici pe care nu le pot rezilia până la finele anului.

 

Însă în același timp, încalcă Hotărârea de Consiliu Local care prevede și o serie de sancțiuni.

 

”Deocamdată nu le-am răspuns la adresa lor, le vom răspunde după ce vom avea această ședință internă. Din punctul meu de vedere vom respecta hotărârea de Consiliu Local, deci vom respecta legea”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Anul acesta nu s-a achitat nici o taxă la Primărie pentru aceste panouri publicitare, având în vedere că ele ar fi trebuit să fie înlăturate.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store