FAZA ZILEI: Sesizare UNICAT de la un botoșănean care-i 100% sigur că iarna asta nu avem zăpadă

Dacă ar fi existat în cadrul Primăriei un compartiment care se ocupă de „fericirea copiilor”, sesizarea ar fi fost direcționată spre acesta.

 

Un botoșănean supărat că iarna aceasta nu vom avea parte de zăpadă face o propunere inedită către Primărie.

 

„Acum în prag de iarnă, aș dori să aduc în atenția celor cu fericirea copiilor din acest oraș că iar nu vom avea zăpadă pe versanții de la Pacea. Și o idee bună ar fi achiziționarea unei instalații de zăpadă artificială. Vă pot ajuta să montați”,

Este sesizarea transmisă de un botoșănean la Primărie

 

Deși cel mai probabil această sesizare nu va fi niciodată onorată la Botoșani sau poate peste ani și ani de zile, cei din Primărie sunt obligați să răspundă la toate cererile cetățenilor.

 

„În primul rând ca să achiziționezi o astfel de instalație ar trebui să ai o pârtie amenajată. Oficial, noi nu avem așa ceva. În al doilea rând, fondurile Primăriei sunt foarte limitate și există alte lucruri care au prioritate. Această instalație este pe planul doi sau chiar trei chiar”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Mai mult, nici ”informațiile” respectivul botoșănean despre cantitățile de zăpadă nu par să aibă corespondent în realitate deoarece Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat o iarnă grea.

 

”Am citit atât în presă cât și pe site-ul ANM că vom avea o iarnă cu foarte multă zăpadă, extrem de friguroasă și nu cred că este nevoie iarna aceasta de această instalație de zăpadă”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Pe versantul de la Pacea în trecut s-a dorit amenajarea unei pârtii, însă intenția nu a mai fost preluată de actualul primar.