Oprişanu descarcă sacul cu promisiuni : 10.000 locuri de muncă & 100 km de asfalt

 

Potenţialul candidat social-democrat la Primăria Botoşani a făcut publice primele date din programul pe care îl pregăteşte pentru municipiu. Punctele principale ale acestuia le constituie crearea a 10.000 locuri de muncă, reabilitarea şi asfaltarea a 100 km drumuri secundare şi construcţia unui centru medical de excelenţă la care să aibă acces toţi botoşănenii.
„Ne-am bazat pe datele statistice care arată că la nivelul municipiului şi judeţului mai puţin de 46.000 de botoşăneni sunt angajaţi şi observăm că în fiecare lună 100 de botoşăneni îşi pierd locurile de muncă. Ce a făcut administraţia publică pentru investitori, pentru ca botoşănenii să-şi menţină locurile de muncă?” a întrebat Gabriel Oprişanu. Acesta a mai arătat că municipalitatea trebuie să amenajeze un parc industrial cu toate utilităţile necesare pentru a atrage investitori. Medicul susţine însă că în campania electorală de la alegerile locale nu va lipsi nici componenta teoretic negativă, adică prezentarea unor aspecte critice la adresa actualei conduceri a Primăriei.
"Pentru noi 2012 noi vom fi adevărată alternativă”
„Nu vom ezita să spunem de afacerile oneroase pe care administraţia de astăzi le-au realizat la nivelul municipiului Botoşani. Atât eu, cât şi dl. Gheorghe Marcu şi dl. Costică Macaleţi avem un singur adversar al municipiul Botoşani, acesta este Cătălin Flutur şi PDL. Pentru noi 2012 noi vom fi adevărată alternativă”, a afirmat Oprişanu. El a subliniat că de scăderea salariilor în sistemul sanitar, de problemele de acelaşi tip din învăţământ şi de pierderea a mii locuri de muncă este responsabil şi primarul Cătălin Flutur în calitatea sa de preşedinte judeţean al formaţiunii de guvernământ. „Oricine va reprezenta USL va fi un adversar redutabil şi va câştiga 100% alegerile de la municipiul Botoşani”, a concluzionat directorul Spitalului de Psihiatrie, care a adăugat că trebuie exploatată şi inteligenţa din Botoşani.