Partidul Social Democrat consideră că România are nevoie de stabilitate politică și economică. În acest context, alături de partidele pro-europene și-a asumat guvernarea țării în aceste vremuri tulburi atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.
„Partidele din arcul guvernamental au demonstrat maturitate, dar mai ales faptul că pun pe primul plan interesul românilor și al României. Cel mai important lucru în acest moment este că, în pofida divergențelor politice, doctrinare și ideologice, partidele din noua Coaliție de guvernare au reușit să constituie o majoritate parlamentară și să formeze un nou guvern, punând capăt crizei politice din ultimele săptămâni. Formarea noului guvern pro-european era esențială pentru stabilitatea economică a României și pentru încrederea investitorilor. Am votat fără nicio reținere pentru învestirea echipei guvernamentale condusă de premierul Marcel Ciolacu”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
La rândul său, deputatul social-democrat Marius Budăi, unul dintre specialiștii care a lucrat la programul de guvernare susține că acesta include principiile pe care PSD le-a promovat în campania electorală.
„Programul de guvernare a noului Executiv este unul orientat spre susținerea investițiilor publice, pe reducerea decalajelor regionale, în special prin realizarea autostrăzilor care vor lega Moldova de celelalte regiuni istorice ale țării, inclusiv a Drumului Expres Botoșani – Suceava. De asemenea, se pune un accent deosebit pe reindustrializarea țării prin creșterea producției industriale autohtone, reducerea deficitului bugetar, dar și întărirea poziției României pe plan european și internațional”, a declarat Marius Budăi.
Programul de guvernare are o puternică amprentă social-democrată și mai prevede:
(Comunicat PSD)