Filarmonica a revenit după un deceniu la teatru cu un concert cât un ”amalgam de emoții”: O acustică minunată

Manifestările dedicate redeschiderii după un deceniu a Teatrului Mihai Eminescu au continuat duminică, atunci când Filarmonica ”George Enescu” a susținut un concert eveniment.

 

Mulțumiri constructorilor și un mesaj pentru public 

 


Cele 404 locuri ale teatrului modernizat s-au ocupat până la ultimul, o mulțime de melomani ținând nu doar să asiste la spectacol, ci și să viziteze și să fotografieze clădirea simbol din zona zero a orașului. 


Înainte de debutul propriu-zis al spectacolului, edilul șef a mulțumit conducătorilor firmelor implicate în reabilitarea edificiului. 

 

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

”Dincolo de obligațiile contractuale, au pus suflet pentru această clădire și au făcut mai mult decât trebuiau să facă, decât era scris în contract, pentru ca dvs. să îl vedeți așa cum arată astăzi. Trebuie să le mulțumesc încă o dată și cu voia dvs. să îi aplaudăm”.

 

După 10 ani teatrul s-a întors în ”Belle Époque” cu o sală desprinsă din povești, vinuri alese și un mesaj de suflet de la o mare actriță a României – VIDEO


Publicul i-a răsplătit cu aplauze, s-au adus mulțumiri și proiectantului, iar primarul a anunțat că Filarmonica ”George Enescu” își va muta aici spectacolele, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde au avut loc timp de un deceniu. 


Aceasta ținând cont că în sala redată în folosință acustica este excelentă, iar în clădirea din strada Marchian instituția Consiliului Local plătește chirie.  


După care a avut un mesaj și pentru spectatori. 

 

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

”Vă mulțumesc și dvs. că ați avut răbdare peste 10 ani ca să ajungem aici, în Teatrul Mihai Eminescu”.

 

 

Gutuia cea galbenă cântată de o sală întreagă 

 


A fost prima întâlnire a orchestrei simfonice cu publicul în teatrul renovat, care fiind programată în preajma Crăciunului a avut o tematică specifică sărbătorilor de iarnă. 


Muzicienii au cântat ”Christmas festival”, ”Polka – tunete și fulgere”, ”Dance trepak”, ”Annen polka”, ”Sleigh ride”, iar la microfon și-au făcut apariția Alis Făiniță și Cezar Ouatu. 


Soprana a început românește cu ”Galbenă gutuie”, când a îndemnat publicul ”să cântăm împreună acest refren, să ne emoționăm împreună și, de ce nu, și pe cei din jurul nostru. Să vă auzim și pe dvs., suntem doar noi aici, să știți, nu ne mai aude nimeni. Deci putem să cântăm”. Iar publicul a ascultat-o. 

 

 

”Este o acustică minunată în acest teatru” 

 


A mulțumit primarului Cosmin Andrei, directorului Mirel Manea și impresarului artistic Liviu Sorinel și continuat cu ”Jingle bells” și ”Aria Silviei” pentru ca apoi contratenorul să răspundă cu emoționantele ”You raise me up”, ”Have yourself” și ”Somewhere”. 

 

Cezar Ouatu, contratenor

”Mă bucur să fac și eu cumva parte din istoria inaugurării acestei capodopere arhitecturale. Mă bucur pentru invitație și vreau să le mulțumesc în primul rând autorităților că au făcut posibil acest lucru la Botoșani și nu în ultimul rând managerul Filarmonicii, Mirel Manea și, bineînțeles, bunului meu prieten, impresarul artistic Liviu Sorinel. Încă o dată merită un rând de aplauze, este o acustică minunată în acest teatru și teatrul merită aplauze”.


Alis și Cezar și-au unit apoi vocile la ”Beauty and the Beast”, pentru ca surpriza serii să vină chiar de la directorul instituției.

 

 

Surpriza a venit din culise

 

 
Mirel Manea și-a făcut apariția printre spectatori și a cântat la trompetă ”Va, pensiero” din opera Nabucco de Giuseppe Verdi, iar atunci zeci de și zeci de telefoane s-au aprins pentru a imortaliza momentul.  

 

Mirel Manea, director Filarmonica ”George Enescu”

”Un amalgam de emoții mă cuprinde pe această scenă și, dragii mei, să știți că sentimentele și trăirile pe care le am acum nu le pot descrie în cuvinte. Însă, în seara aceasta, Filarmonica «George Enescu» scrie o nouă pagină în cultura botoșăneană”.


Soprana și contratenorul au interpretat apoi ”Brindisi”, pentru ca finalul să aparțină asistenței. Ghidați de dirijorul Liviu Condriuc, spectatorii au aplaudat pe ”Radetzky March”. 
 

Tania Turtureanu și Filarmonica au adus mai repede Crăciunul într-un spectacol cu tenorul îndrăgostit de soprană – VIDEO