În 2024, comisarii Gărzii de Mediu Botoșani au efectuat 468 de acțiuni de inspecție și control, aplicând sancțiuni și stabilind măsuri pentru corectarea neconformităților.
La sfârșit de an tragem linia, comisarii de mediu din cadrul Garda de Mediu Botoșani au desfășurat în anul 2024 nu mai puțin de 468 de acțiuni de inspecție și control la operatori economici, persoane fizice, asociații și autorități publice locale.
Cu toate că termenele de soluționare sunt de 15, 20 sau 30 de zile, comisarii de mediu, în ultima săptămână, au finalizat acțiunile de inspecție și control în vederea soluționării a 3 sesizări, au verificat respectarea condițiilor de mediu pentru un amplasamet finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvltare Rurală cu 50.000 euro, și au finalizat acțiunile de verificare a unui operator economic care introduce pentru prima dată pe piaţă produse din lemn, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn.
Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit măsurii cu termene în vederea remedierii acestora și s-au aplicat 2 sancțiuni: 1 avertisment și 1 amendă de 30.000 de lei, urmată de interzicerea desfășurării activității până la obținerea autorizație de mediu.