O firma din Botoșani ce comercializa lemn, bănuită de evaziune fiscală

Peste 80 de metri cubi de lemn au fost găsiţi de poliţişti în urma unui control efectuat la o societate comercială. Un bărbat, reprezentat legal al societăţii, este bănuit de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

 

Ieri, 25 august 2016, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoşani, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Silvice Botoşani şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, au efectuat verificări la punctul de lucru, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, al unei societăţi comerciale cu sediul în comuna Broscăuţi, judeţul Botoşani.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au stabilit că, deşi societatea era declarată ca inactivă din luna aprilie 2016, reprezentanţii agentului economic au continuat să desfăşoare activităţi de prelucrare şi comercializare a materialului lemnos, fără înregistrarea în evidenţa contabilă a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturile realizate. 

Totodată s-a constatat că, începând cu data de 20 aprilie 2016, comercializarea materialului lemnos s-a făcut pe baza unor facturi fiscale falsificate. 

La punctul de lucru al societăţii, poliţiştii au găsit 81,906 mc material lemnos, pentru care reprezentantul legal al societăţii (un bărbat de 44 de ani, din comuna Broscăuţi, judeţul Botoşani) nu deţinea documente legale de provenienţă, cantitatea de material lemnos nefiind înregistrată în evidenţa contabilă.


În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prejudiciul cauzat bugetului de stat urmând a fi cuantificat de către organele fiscale.  

 

Cantitatea de material lemnos, evaluată la aproximativ 31.500 lei a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.     

 

Vezi și: Patroană din Botoșani trimisă în judecată pentru evaziune fiscală