Control judiciar supravegheat cu dispozitiv electronic.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au montat, astăzi, primul dispozitiv de supraveghere electronic unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Dângeni, plasat sub control judiciar pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.
La data de 18 octombrie a.c., acesta a fost reținut pentru 24 de ore, întrucât s-a stabilit faptul că ar fi condus un autoturism neînmatriculat, fiind sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.
Ulterior, față de tânăr a fost dispusă măsura controlului judiciar cu obligația purtării de către acesta a unui dispozitiv electronic de supraveghere.
Brățările electronice de supraveghere pot fi montate persoanelor față de care există un ordin de protecție, iar victima solicită acest lucru, sau celor fără de care a fost dispusă o măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.