Seara în care a renăscut spiritul! Tobele lui ”Țăndărică”, versurile Maiei Morgenstern, trompeta lui Mirel, un spectacol cum n-a mai fost la Botoșani – VIDEO  

O simbioză între muzica electronică, cea clasică și oratorie, asta și-a dorit să fie ”Terranova – Renașterea spiritului”, spectacolul care i-a adus la Botoșani pe Ovidiu Lipan ”Țăndărică” și Maia Morgenstern și care a avut loc vineri seară la Casa de Cultură a Sindicatelor.

 

Un show original 

 


Încadrarea a fost făcută chiar de pe scenă de bateristul de legendă al trupei ”Phoenix” și s-a dovedit cât se poate de necesară pe parcursul concertului întrucât, cel puțin pentru Botoșani, a fost unul cât se poate de original. 


A început biblic, cu ”Facerea lumii” rostită de celebra actriță și a continuat cu o fuziune muzicală în care s-au împletit, într-o nouă viziune, de la ”Marșul lui Radetzky” la coloana sonoră din Războiul Stelelor. 


Au contribuit soprana Paula Crișan, care a stârnit priviri admirative mai ales din partea publicului masculin, tenorul Eusebiu Huțan, orchestra simfonică a Filarmonicii ”George Enescu” și... banda fiindcă în unele momente vocile de pe scenă erau completate cu un cor înregistrat.

 

 

”Un moment meditativ, de contemplare”

 


Ineditul show a fost presărat cu momente emoționante de recitare susținute de actrița care a jucat în ”Patimile lui Hristos”, film regizat de Mel Gibson. 


Ovidiu Lipan ”Țăndărică”, compozitor & baterist

”Este o senzație uluitoare, trăiesc un moment mirific, să mă aflu în templul multiculturalității, al culturii și spiritualității românești. Vreau să vă fac o introducere în ce se va întâmpla și cum veți percepe muzica asta în seara aceasta. Este un moment meditativ, de contemplare, trăim cu spațiul și timpul vremurilor actuale și încercăm să ridicăm vibrația tuturor. Să fim mai aproape de noi, de sinele nostru și de o percepere a transmisiei acestei orchestre și acestei muzici «Terranova – Renașterea spiritului» care să rămână în memoria dvs. de neuitat”.

 


Managerul a coborât din biroul de director pentru un solo la invitația lui ”Țăndărică”

 


Momentul care a făcut publicul să fie mândru a fost solo-ul lui Mirel Manea, care a coborât din biroul de manager pentru ca alături de trompeta sa să completeze show-ul cum n-a mai fost altul. 


Spectatorii au ținut să îi răsplătească reprezentația cu aplauze, lucru pe care l-au făcut și în cazul Maiei Morgenstern. 


De altfel, ”Țăndărică” a explicat în fața asistenței că a ținut neapărat să îl introducă pe Mirel Manea în spectacolul de la Botoșani, exprimându-și totodată aprecierile pentru că a scos Filarmonica ”George Enescu” în lume.


Ovidiu Lipan ”Țăndărică”, compozitor & baterist

”Ați avut concerte internaționale. Asta îmi doresc pe viitor. Mirel, felicitări! Îți mulțumesc că ai fost invitatul meu special cu un solo de trompetă care a pătruns în inimile tuturor spectatorilor seara aceasta. Mulțumesc mult”.

 

 

Un spectacol ”pentru românii care simt românește”

 


Concertul l-a avut la pupitru pe dirijorul Flaviu Mogoșan de la Opera Naţională Română Cluj și pe Adrian Stavian la claviaturi.


Iar la final, în aplauzele sutelor de melomani, pe scenă au urcat și Radu & Adrian Groza, cunoscuți impresari din industria muzicală românească, producătorii ”Renașterii spiritului”. 


Și cum spunea chiar Ovidiu Lipan ”Țăndărică”, a fost un spectacol ”pentru românii care simt românește și au dorul acesta de casă pe care l-am avut și eu o perioadă mare de timp până m-am reîntors în România”.  


Cu o întindere de o oră și jumătate, spectacolul este prezentat în București și alte nouă orașe: Iași, Suceava, Botoșani, Timișoara, Cluj, Brașov, Bistrița, Sibiu și Alba-Iulia.


Unele reprezentații sunt completate cu proiecții din frumusețile naturale și arhitectonice ale României. 

 

VUNK Simfonic cu Filarmonica, un concert cum altul nu-i la Botoșani, biletele s-au pus în vânzare