Noul an școlar bate la ușă, o sumedenie de școli cu probleme – LISTA

Deși mai sunt doar două săptămâni până la începerea noului an școlar, unele unități de învățământ nu sunt încă pregătite.

 

La Botoșani s-a constituit o comisie mixtă care a verificat unitățile de învățământ din Botoșani.

 

Rezultatele au fost făcute publice vineri în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural.

 

Iar inclusiv în municipiu sunt anumite probleme destul de grave.

 

Iată lista conform raportului:

- sălile de sport de la Școala Gimnazială „Elena Rareș”, Liceul „Alexandru cel Bun”, Școala Gimnazială nr 13 Botoșani și amenajarea terenului de sport al Școlii Gimnazială Ștefan cel Mare.

- la Liceul „Alexandru cel Bun” sunt necesare lucrări de consolidare la tavane, refacerea șarpantei din corpul B și a atelierelor deoarece prezintă infiltrații.

-  în cantina Colegiului Național AT Laurian trebuie efectuată revizia centralei deoarece scapă gaz, balconul de la intrarea profesorilor prezintă un grad ridicat de deteriorare fiind impusă blocarea accesului prin intrarea principală, tot aici la etajul al II-lea al corpului sunt infiltrații. La internat este necesară achiziționarea plaselor de țânțari la geamuri cât și la meditator.

-  Liceul de Artă Ștefan Luchian: este necesară reabilitarea clădirii, inclusiv a acoperișului.

- Colegiul Național „Mihai Eminescu”: rețeaua de încălzire este într-o stare avansată de degradare, fapt care poate genera întreruperea apei calde și căldurii.

- Școala Gimnazială nr 7: infiltrații sub acoperiș la corpul B – înlocuirea acoperișului

- Grădinița cu Program Normal nr 23 - este necesară înlocuirea unui tablou electric precum și repararea acoperișului deoarece sunt infiltrații la ultimul nivel din Corpul B.

- Școala Gimnazială nr 13: șarpantă și anveloparea sălii de sport precum și finalizarea lucrărilor de reabilitare de la Grădinița cu Program Normal nr 5.

- Grădinița cu Program Prelungit nr 6 necesită modernizarea grupurilor sanitare de la etajul al II-lea și nu funcționează iluminatul pentru evacuare.

- Școala Gimnazială Grigore Antipa necesită schimbarea grupurilor sanitare de la sala de sport

- Liceul cu Program Sportiv nu are utilități la noua sala de atletism care este nefuncțională, copiii fin nevoiți să se antreneze pe stradă, acest lucru reprezentând pericol iminent.

- Colegiul Economic O. Onicescu – vesela necesită înlocuire în blocul alimentar

- Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani - vor intra în reabilitare toate corpurile de clădire.

 

Toate aceste neconformități enumerate au fost comunicate către conducerea unității administrativ teritorială Botoșani.

 

La unitățile de învățământ din mediul rural vorbim deja de alte probleme precum toalete în curte, lipsa apei potabilă, autorizației la incendiu.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store