Meciuri grele în CJ: Singura investiţie – automatele de cafea / Aţi trimis funcţionarii la DNA

Votarea în unanimitate a bugetului judeţului nu a eliminat însă disputele politice. La şedinţa Consiliului Judeţean Botoşani de astăzi votul propriu-zis a fost precedat de mai multe luări de cuvânt în care PSD-iştii şi PNL-iştii, mai mult sau mai puţin voalat, şi-au adus acuze reciproce.

 

Nici măcar o singură investiţie nouă

Şi singura problemă nu este doar că veniturile acoperă numai 80% din necesarul pentru funcţionare, ci şi faptul că asigură doar 79% din programul de investiţii care, culmea, sunt doar în continuare, adică pornite din anii precedenţi, fără nici una nouă.


„Bugetul pe care ni-l propuneţi este unul care gâfâie. Era de prevăzut că vom ajunge aici (…). Avem obligaţia de a trage şi ultimul euro cent din banii europeni”,


Ion Diaconu, consilier judeţean PNL.


Cum pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean şi un proiect de hotărâre prin care aleşii trebuie să îşi dea acordul pentru montarea unor automate de cafea la Sanatoriul Podriga, PNL-istul a făcut un apel:


„Haideţi în mandatul acesta să nu votăm doar automate de cafea”.

„Nu vom da nici cârnaţi, nici fasole”

Afirmaţiile acestuia au declanşat practic disputele. Imediat a reacţionat un consilier social-democrat, care a făcut trimitere la problemele penale ale fostului preşedinte liberal de la CJ Botoşani.


„Pentru grupul liberal: mă bucură grija pentru bugetul de astăzi şi cele viitoare. Cei patru ani care au fost în mandatul trecut au avut o foarte mare grijă încât acum unii funcţionari publici umblă pe la DNA şi dau cu subsemnatul. Ştiţi bine la cine mă refer (…). Mă bucur că aţi ajuns domnilor liberali – este şi o declaraţie politică – de a avea grijă de buget în mandatul acesta. Să ştiţi că nu vom da nici cârnaţi, nici fasole şi nici panouri puse la colţuri de străzi”,


Sergiu Marian, consilier judeţean PSD.

Amintiri dureroase


Luarea acestuia de poziţie a stârnit reacţiile liberalilor.


„Nu cred că trebuie nici pe departe generalizat la tot ceea ce înseamnă liberalism. Nu uitaţi că în mandatul trecut, dacă îmi aduc bine aminte, am început alături de dvs. Eram într-o construcţie politică, vicepreşedinte eram şi eu, a fost şi dl Pavăl, a fost şi d-na senator Federovici, deci, cred că dacă voiaţi să faceţi nişte aprecieri de genul acesta, trebuia să fiţi foarte punctuali, nu generalizând în felul acesta”,


Gheorghe Sorescu, consilier judeţean PNL.


În precedentul mandat PSD-iştii au făcut parte timp de un an şi nouă luni din conducerea CJ Botoşani.