Militar din Botoșani, cel mai bun trăgător la categoria soldați gradați profesioniști

În seria de manifestări dedicate Zilei Armatei României, sărbătorită anual la data 25 octombrie, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” a organizat în această săptămână competiția „Cel mai bun trăgător al anului 2024” care s-a desfășurat în poligonul Mogoșești.

 

La activitate au participat cei mai buni ofițeri, subofițeri şi soldați gradați profesioniști din toate structurile marii unități ieșene, prin care s-a dovedit buna pregătire a militarilor, potrivit unui anunț transmis pe rețelele de socializare de către reprezentanții Brigăzii 15 Mecanizate „Podul Înalt”.

 

Clasamentul final în urma însumării punctajelor obținute la trageri este următorul:

 

La categoria ofiţeri, locul I a fost adjudecat de locotenentul Vatră Vlad din Batalionul 198 Sprijin Logistic.

 

Din rândul subofiţerilor şi maiştrilor militari, a revenit plutonierul Mălăescu Cătălin din Batalionul 198 Sprijin Logistic.

 

La categoria soldați gradați profesioniști, locul câștigător a fost ocupat de către fruntașul Durjuncă Alex din Batalionul 335 Artilerie.

 

Clasamentul pe unități s-a prezentat astfel:

  • Locul I - Batalionul 151 Infanterie Iași
  • Locul al II-lea – Batalionul 198 Sprijin Logistic Iași
  • Locul al III-lea - Batalionul 335 Artilerie Botoșani 
  •  

Premierea câștigătorilor a fost făcută de către locțiitorul comandantului Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, colonelul Ionel-Lucian Sandu.