Meci și Iftime – Șfaițer pe Municipal: Chindriș la Sepsi? N-au ăștia bani / Și când jucăm noi, old-boys, vrem să câștigămVIDEO & GALERIE FOTO

Confruntarea dintre FC Botoșani și Sepsi Sfântu Gheorghe, încheiată sâmbătă cu scorul de 2 – 1, a fost, dincolo de bătălia directă pentru locul 4, și una a marilor orgolii.

 

Îmbrățișări înainte de meci


Zece conducători, antrenori, jucători ai formației din Covasna au fost înregimentați în trecut la moldoveni.


În bună parte, ascensiunea oaspeților este legată de cooptarea lui Cornel Șfaițer în funcția de manager al clubului, postură din care colaborează cu directorul general Attila Hadngay, fost trei ani și jumătate vârf de atac la FC Botoșani și cu antrenorul Leo Grozavu, care i-a pregătit în trei rânduri și pe roș-alb-albaștri.


Înainte de startul partidei Valeriu Iftime, președintele grupului ”Elsaco”, proprietarul FC Botoșani, s-a întreținut în tribune cu Laszlo Dioszegi, omologul echipei vizitatoare.


Cornel Șfaițer a stat mai mult în zona vestiarelor și a venit în tribuna dinspre Sala Polivalentă cu puține secunde înaintea fluierului de start.


S-a salutat cu mai toată lumea, inclusiv cu Valeriu Iftime, după care a urmărit disputa alături de oficialii din Sfântu Gheorghe.

 

Salutări și înțepături după


Cornel Șfaițer a stat la capătul lojelor și nu s-a exteriorizat aproape deloc în timpul meciului.


Valeriu Iftime a luat loc în partea opusă, alături de acționarii de la ”Elsaco”, și a fost vulcanic. A țipat, a gesticulat, a încurajat și i-a transmis ceva mesaje arbitrului George Găman.


La final, Cornel Șfaițer a mers în loja gazdelor, felicitându-le pentru victorie, însă nu a stat decât preț de aproximativ unu-două minute, după care a plecat.


Întrebat dacă revine pe Stadionul Municipal cu bucurie sau tristețe, a evitat un răspuns direct, însă a opinat că un rezultat de egalitate era mai echitabil pentru acest meci.


”Intri în vria jocului... Și când jucăm noi, old-boys, vrem să câștigăm, dar nu la un meci oficial. Intri în vria jocului după care... Important și frumos este că te revezi cu oamenii. Până la urmă, așa cum am declarat și înainte, cel mai bun trebuie să câștige”,


Cornel Șfaițer, manager Sepsi Sfântu Gheorghe.


 
”Ei nu dau bani pe jucătorii maghiari, dar nu pe români”


Întrebat despre posibilitatea de a-l vinde pe Andrei Chindriș la Sepsi, omul cu banii de la FC Botoșani s-a arătat sceptic.


”La Sepsi? N-au ăștia bani. Ei nu dau bani pe jucătorii maghiari, dar nu pe români. Nu cred, nu știu, n-am auzit până acum. Dar el are ofertă acum, din afară, nu a găsit în România. Dar Sepsi de fapt nu e în România, așa că... s-ar putea să plece. E complicat cu plecatul acesta al lui, deși telenovela asta ar trebui la un moment dat să se închidă, adică tot pleacă, și iar pleacă, și iar pleacă. Stă Racovițan și mucegăiește pe bancă”,


Valeriu Iftime.


500.000 de euro


este prețul pe care FC Botoșani îl cere pe Andrei Chindriș, însă Cornel Șfaițer susține că este supraevaluat și că îi cunoaște foarte bine valoarea și știe cât face atât timp cât el este cel care l-a adus la FC Botoșani

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL