OFICIAL: Curtea Constituțională a decis, se renumără peste 9,4 milioane de voturi date în primul tur pentru alegerile prezidențiale 

Plenul Curții Constituționale a României s-a întrunit astăzi, 28 noiembrie 2024 în ședință pentru examinarea cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de președinte a României din turul 1 care a avut loc pe 24 noiembrie. 

 

 Solicitarea a fost formulată de candidatul Cristian Vasile Terheș având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții 

 

Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:

 

  1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
  2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
  3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14:00.

 

În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu.