Jandarmii botoșăneni, activități de prevenire organizate pentru elevii unui liceu din județ

Au fost abordate diferite teme de discuție care să îi ajute pe elevi să prevină anumite fapte de natură penală și contravențională.

 

Elevii de la Liceul „Dimitrie Cantemir" Darabani au participat azi dimineață la o activitate preventivă desfășurată de jandarmii botoșăneni.

 

Discuțiile cu liceenii s-au purtat pe teme precum delincvența juvenilă, siguranța în școli, prevenirea consumului de substanțe psihoactive și riscurile asociate acestora, atât din punct de vedere al sănătății, cât și în ceea ce privește urmările legale.

 

De asemenea, jandarmii le-au dat sfaturi privind alegerea atentă a anturajului și comportamentul în relația cu colegii, în cadrul școlii, dar și în timpul liber.

 

Activitățile de prevenire a faptelor antisociale de natură penală și contravențională în care pot fi implicați elevii vor continua până la încheierea anului școlar 2023 - 2024.