Garaj incendiat de copii

 

Luni seară dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost anunţat despre faptul că iese fum dintr-un garaj situat pe strada Calea Naţională. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie ardeau mai multe bunuri depozitate în garaj, existând pericolul de extindere şi la celelalte construcţii din apropiere. Incendiul a fost stins în mai puţin de 15 minute. Flăcările au distrus mai multe bunuri depozitate în garaj, printre care şi o mobilă de dormitor, o masă, parchet melaminat şi 9 cauciucuri de iarnă, pagube estimate la cca. 30.000 de lei. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 150.000 lei. Cadrele ISU au stabilit că incendiul s-a produs din cauza jocului copiilor cu focul.