CJ a plătit dobînzi şi comisioane de peste 13 miliarde la creditul iniţiat de Conţac

 

Consiliul Judeţean a achitat pînă la data de 30 iunie a acestui an dobînzi de 12,91 milioane de lei şi comisioane de 0,21 milioane lei la creditul contractat pentru modernizarea mai multor drumuri judeţene. Acesta a fost accesat în 2006 la iniţiativa lui Constantin Conţac, pe atunci preşedinte al CJ, care, indirect, aşa cum am arătat într-o precedentă ediţie „Ancheta Săptămînii” (http://www.botosaneanul.ro/ancheta-saptamanii/judetul-plateste-rate-la-afacerile-lui-contac/) a fost unul dintre beneficiarii împrumutului. Creditul a fost de peste 60 de milioane de lei, iar instituţia a efecuat plăţi de aproape aceeaşi sumă.
CJ mai a mai garantat un credit contractat de SC Apa Grup SA în cadrul unui program finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvolzare, astfel încît gradul de îndatorare este de 25,21%, sub limita maximă admisă de lege.