FĂRĂ Facebook și TikTok la serviciu: Decizia unei companii naționale din România

Conducerea unei companii naționale a decis să le interzică angajaților să mai stea pe rețelele de socializare în timpul programului de muncă.

 

Fără telefoane la serviciu

 

Conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a adoptat un plan de măsuri în 11 puncte după ce un tren de călători și un tren privat de marfă au fost la un pas de coliziune, pe 31 iulie, în județul Olt.

 

După evenimentul feroviar de la Fărcașele, când două trenuri au fost cât pe ce să se ciocnească frontal, conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a trimis la subunitățile sale din teritoriu un plan de măsuri, scrie clubferoviar.ro.

 

Una dintre cele 11 măsuri propuse interzice folosirea de către operatorii și impiegații de mișcare a telefoanelor și altor dispozitive audio video în timpul programului de lucru, în alte scopuri decât cele destinate efectuării serviciului, referirea fiind făcută direct la Facebook sau Tik-Tok.

 

Planul de măsuri, consultat de Club Feroviar, a fost întocmit de Revizoratul General pentru Siguranța Circulației Feroviare din centralul companiei de infrastructură și a fost distribuit azi structurilor din subordine.

 

Plan de măsuri în 11 puncte

 

Încă din capul locului se precizează că aceste măsuri au fost impuse în urma incidentului feroviar produs în data de 31 iulie 2024 pe raza SRCF Craiova, între Hm. Fărcașele și Hm. Drăgănești ”în vederea preîntâmpinării unor evenimente similare”, informează adevarul.ro.

 

Iată cele 11 puncte ale planului:

 

  • Se interzice acordatea închiderilor de linie programate în stațiile/hm unde se efectuează lucrări la infrastructura feroviară publică și care determină închideri de circulație, fără existența prescripțiilor de lucru împreună cu dovada prelucrării acestora de către întreg personalul interesat.
  • Șefii stațiilor vor supraveghea în timpul programului de lucru activitatea desfășurată de către personalul de serviciu în stațiile/hm unde sunt deranjamente la instalațiile SC sau se desfășoară lucruri la infrastructura feroviară publică, ce determină închideri de circulație și activitatea se desfășoară în baza prescripțiilor de lucru.
  • Șefii RRC/RC/înlocuitori și PAC vor monitoriza modul de desfășurare a activității operatorilor de circuiatie pe secțiile/stațiile/hm unde se desfășoară lucrări la infrastrucţura feroviară publică, ce determină închideri de circulație și activitatea se desfășoară în baza prescripțiilor de lucru.
  • Diviziile Trafic vor întocmi programele lunare de control pentru personalul cu atribuții de control astfel încât să acopere cu precădere secțiile/stațiile/hm unde se desfășoară lucrări la infrastructura feroviara publică, ce determină închideri de circulație și activitatea se desfășoară în baza prescripțiilor de lucru.
  • RRSCF va urmări prin activitatea de control respectarea modulului de desfășurare a activității atât la nivelul Diviziilior Trafic, cât și la nivelul RRC/RC/stații, a modului de întocmire a prescripțiilor de lucru pe secțiile/stațiile/hm după caz, a existentei prescripțiilor de lucru, a prelucrării și respectării acestora de către întreg personalul interesat.
  • La nivelul Diviziilor Trafic, Linii, lnstalații și RRSCF se vor realiza lunar analize cu privire la modul de desfășurare a activității din punct de vedere al siguranței feroviare în secțiile/stațiile/hm unde se desfășoara lucrări la infrastructura feroviară publică și care determină închideri de circulație și activitatea se desfășoară în baza prescripțiilor de lucru.
  • Lunar, până la data de 5 ale lunii următoare, revizorii regionali SC de specialitate trafic vor verifica modul de punere în aplicare a programului de măsuri și vor raporta la RGSCF rezultatul analizei efectuate.
  • Testarea într-o stație pilot a unor sigilii moderne cu serie și număr, urmând ca în funcție de rezultate să fie extinsă la întreaga rețea cf.
  • Se interzice folosirea de către Operatorii RC și IDM a telefoanelor și altor dispozitive audio video în timpul programului de lucru, în alte scopuri decât ceie destinate efectuării serviciului.
  • Trimestrial, Sectorul Exploatare prin Direcțiile Trafic, Linii și Instalații va face analiza activității Diviziilor Trafic, Linii și Instalații, a modului de desfășurare a activității în raport cu închiderile de linii cauzate de lucrări la infrastructura feroviară publică.
  • Prezentul Plan de măsuri se va prelucra cu întreg personalul din ramura trafic, linii și instalații, urmărindu-se realizarea sarcinilor reiesite din el. Revizoratul General de Siguranța Circulației Feroviare, Direcțiile Trafic, Linii, Instalații și SRCF, respectiv serviciile Regionale de Siguranța Circulației Feroviare, urmăresc și pun în aplicare Planul de măsuri.

 

(Foto: depositphotos)