Elena Udrea, despre Klaus Iohannis: Nu dă doi bani pe Justiție!

Elena Udrea a făcut acuzații dure la adresa rivalului la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă la sediul Partidului Mișcarea Populară (PMP). 

 

Dorințe prea mari

Președintele PMP, Elena Udrea, l-a acuzat pe Klaus Iohannis„pune presiune pe Justiție”. Candidata PMP la prezidențiale a făcut referire la declarația acestuia potrivit căreia stabilirea unui termen în plin proces electoral în cazul său de incompatibilitate, ar pune o mare presiune pe acel complet care va judeca dosarul. „Cred că dorința lui de a împinge judecarea cauzei peste termenul de vot arată modul în careKlaus Iohannis vede relația cu instituțiile statului. Se gândește că, odată ajuns președinte, nimeni nu va mai îndrăzni să-l declare incompatibil. Acum trăim doar un moment din ceea ce înseamnă raportarea la instituții, la stat de drept, la justiție a luiKlaus Iohannisși a PNL, a declarat Elena Udrea.

„Iohannis este un recidivist”

Aceasta a amintit și de momentul suspendării președintelui Traian Băsescu din 2012 la propunerea Uniunii Social Liberale (USL). Victor Ponta, Crin Antonescu, Voiculescu, Iohannis considerau că se poate încălca Constituția și se poate forța demiterea președintelui chiar în condițiile în care nu era respectată tocmai legea fundamentală. Asta înseamnă că Iohannis nu dă doi bani pe justiție și crede că aceasta trebuie să se oprească în campanie, pentru că dânsul a decis să candideze, deși știa că este într-o situație de incompatibilitate”, a adăugat Elena Udrea.

Totodată, candidata PMP la prezidențiale a precizat că Klaus Iohannis a mai sfidat justiția prin declarațiile sale și înainte. „De-a lungul timpului, ne-a spus fie că adevărata independență a  justiției va fi atunci când va fi el președinte, nu acum, fie că, indiferent de ce decizie va da ÎCCJ în cazul care îl privește, el va continua să candideze, fie că legea privind incompatibilitatea trebuie modificată și că atribuțiile ANI trebuie restrânse”, a continuat președintele PMP.
CITEȘTE:
 Udrea înainte de alegerile prezidențiale: Avem datoria să susținem și să promovăm brandurile românești