Dramă ÎNFIORĂTOARE! Trei copilași AU MURIT carbonizaţi în camera în care locuiau

Trei copii de patru luni, un an şi doi ani au murit duminică, într-un incendiu care a cuprins camera în care locuiau.

 

Tragedia s-a petrecut în localitatea Parava, din judeţul Bacău, pentru stingerea incendiului intervenind pompierii de la Adjud, judeţul Vrancea.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Florin Olaru, incendiul a fost anunţat duminică în jurul orei 19:50, la o locuinţă din satul Parava, judeţul Bacău, zona intrând în sarcina pompierilor de la secţia din Adjud. La faţa locului, s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de stingere incendii cu apă şi spumă.

 

Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constatat că focul cuprinsese o cameră de locuit, iar când au intrat în respectiva încăpere au găsit cadavrele a trei copii. 

 

Cei trei copii erau carbonizaţi, ei având vârste de patru luni, un an şi doi ani. Tatăl copiilor este plecat în străinătate, iar mama le-a declarat anchetatorilor că plecase pentru scurt timp ca să aducă apă. Conform ISU Vrancea, incendiul în urma căruia au murit cei trei copii a fost provocat de jarul căzut din soba cu care femeia încălzea camera în care locuia cu copiii. (Sursa: Observator)